Vanatul Romaniei

În România, vânătoarea este percepută, de peste 50 de ani, ca o activitate rațională, desfășurată în scopul menținerii, cu arma de vânătoare, a echilibrului în natură. Mai exact spus, în scopul menținerii echilibrului dintre speciile de vânat prădător și cele de vânat plantivor, și dintre speciile de vânat în general și mediul acestora, abiotic și biotic, de viață.

Această concepție s-a impus întrucât echilibrul actual din natură nu mai este un echilibru natural în adevăratul sens al cuvântului, ci un echilibru menținut într-o stare de relativă stabilitate prin intervenția înțeleaptă, motivată ecologic și economic, a factorului VÂNĂTOR.

Așadar, vânătoarea este o activitate conștientă, prin care se exploatează durabil o resursă naturală regenerabilă. Este percepută astfel de managerii în materie, care urmăresc permanent evoluția populațiilor de vânat din punct de vedere cantitativ și calitativ, și care stabilesc, prin metode și mijloace cu pretenții științifice, cotele anuale de vânare, diferențiate pentru multe specii de vânat sedentar pe sexe, pe clase de vârstă și pe categorii de calitate. Ei merg cu logica mai departe, urmărind menținerea în permanență a unor efective optime de vânat, de asemenea corect structurate, așa încât să se beneficieze de cote de vânare cât mai mari, în condițiile unor prejudicii cât mai mici produse de vânat mediului agricol și/sau forestier de viață.