Adrian Anghelescu

Biografie şi Bibliografie

 -
Adrian Anghelescu (2 februarie 1940, Câmpulung Muscel, judeţul Argeş) este un critic şi istoric literar. Este fiul Eugeniei (născută Suicescu) şi al lui Gheorghe Anghelescu, funcţionar. După absolvirea Liceului „Dinicu Golescu" din Câmpulung Muscel (1959), urmează Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti (licenţiat în 1964). Funcţionează ca redactor pentru literatură la cotidianul „Scânteia" (1964-1972), apoi ca instructor al Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste (1972-1973) şi, în continuare, ca şef de secţie (1973-1976) şi redactor-şef al Editurii Eminescu (din 1976), redactor la Editura Fundaţiei Culturale Române.

Culegerea de studii şi eseuri Creaţie şi viaţă, cu care debu­tează Anghelescu. În 1978, circumscrie în bună măsură aria de preocu­pări a istoricului şi criticului literar, aplecat asupra literaturii române moderne, şi ilustrează câteva teme şi strategii ce vor fi continuate şi amplificate în lucrările ulterioare. Se detaşează, prin masivitate şi noutatea punctului de vedere, studiul despre I.L. Caragiale, interpretarea urmând teoria bahtiniană a carna­valescului. Categoria aceasta, aplicată operei comice a scriito­rului român, e însă preluată întrucâtva restrictiv, deoarece neglijează caracteristica de bază a râsului carnavalesc care, în accepţia lui Bahtin, se defineşte prin ambivalenţă (îl cuprinde şi pe cel care râde şi este interpretat ca regenerator), absentă la Caragiale. Aşa cum îl preia Anghelescu, carnavalescul se reduce la gro­tesc şi caricatural.

Mai pertinente se dovedesc celelalte inter­pretări: drumul iniţiatic în opera lui Mihail Sadoveanu, prin prisma căruia criticul reabilitează (ca scrieri importante) nara­ţiuni marginalizate de tradiţia exegetică (Strada Lăpuşneanu, Morminte şi Oameni din lună); „sublimul omenescului" la Tudor Arghezi într-un text de asemenea marginalizat după moartea poetului (Cântare omului). Pasiunea recuperatorie se materializează în chip definitoriu în tripticul de comentarii despre G.M. Cantacuzino, în restituirea căruia Anghelescu s-a mani­festat şi ca editor. Tot ca investigaţie de recuperare, reţine atenţia articolul despre dramaturgia (operă postumă) lui Traian Chelariu.

Volumul Vârstele lui Proteu (1984) tratează, cu intenţie monografică, despre baroc, urmărind devenirea aces­tuia de la formele de „protobaroc"/„prebaroc" din antichi­tatea ebraică, în literatură, filosofie, sculptură, arhitectură, până la „splendorile aurifulgente" ale Bizanţului, la Michelangelo, Bernini, secolul al XVIII-lea francez, Spania lui El Greco şi a Escorialului, iar de aici, la prelungirile canonului baroc în secolul al XIX-lea (autorul operează fine analogii şi disocieri de romantism) şi zorii secolului al XX-lea (D'Annunzio).

Cu Vedere dinspre Eyub (1986), interesul istoricului literar se depla­sează spre memorialistica de călătorie. Editorul lui Nicolae Iorga (cel din Istoria românilor prin călători) este el însuşi un împătimit al însemnărilor de voiaj şi al imagologiei, cercetând cu acribie arcanele frământatelor şi instabilelor secole al XVII-lea şi al XVIII-lea valahe şi moldave (domniile lui Brâncoveanu, Despot, Constantin Mavrocordat etc.), reconstituind scenarii şi mentalităţi sau, coborând mai aproape de noi, investigând memorialistica de călătorie a lui Gala Galaction spre a descifra în ea figura autorului (Eyubul din sintagma titulară a cărţii lui Anghelescu este evocat de scriitor într-una din însemnările sale). Aici, ca şi în lucrarea despre baroc, exegetul dovedeşte voluptăţi de erudit ce stăruie în atmosfera creată de bogata informaţie reconstitutivă, visând pe documente şi învestindu-le imaginativ, reuşind astfel să evite acumularea sufocantă prin exces terminologic şi sicitate.

Cercetarea tipologiei barochiste se continuă, acum în chip aplicativ, în cartea Barocul în proza lui Arghezi (1988), alimentată, la palierul ei teoretic, de sintezele lui E.R. Curtius, G.R. Hocke, E. d'Ors şi alţi autori, urmaţi şi în privinţa accepţiunii termenului „baroc". Aplicarea se dovedeşte pertinentă, întrucât se bazează pe funciara durabilitate a eului creator arghezian şi pe tensiunile niciodată stinse ale acesteia - deşi tinzând spre o concordia discors.

Comentariul taxonomic al criticului recurge la tipologia carnavalescului uman, făpturile hibride, simbolistica măştilor, creaturi ca „ju­nele decrepit", „prostul solemn", tehnica „desenului complex", a zoomorfismului şi reificării, poetica abstracţiunii etc., selectând din proza lui Arghezi tot ceea ce se raliază unui stil al exagerării, diformului, iregularului, grotescului, „absolutizării detaliului" etc. Achiziţiile cercetării rezervate prozei se extind, explicit şi mai ales implicit, şi asupra poeziei, aşa încât cartea defineşte lumea şi arta argheziană în ansamblul lor.

Opera

• Creaţie şi viaţă, Bucureşti, 1978;
• Vârstele lui Proteu, Bucureşti, 1984;
• Vedere dinspre Eyub, Bucureşti, 1986;
• Barocul în proza lui Arghezi, Bucureşti, 1988;
• Gânduri în asfinţit, Bucureşti, 1999.

Ediţii

• Traian Chelariu, Teatru, prefaţa editorului, Bucureşti, 1976;
• G.M. Cantacuzino, Izvoare şi popasuri, introducerea editorului, Bucureşti, 1977;
• N. Iorga, Istoria românilor prin călători, introducerea editorului, Bucureşti, 1981;
• Mihail Fărcăşanu, Frunzele nu mai sunt aceleaşi, introducerea editorului, Bucureşti, 1997.

Cărti de Adrian Anghelescu


Cum Cumpăr Cum plătesc Livrare
0 cărţi in coş
Total : 0 RON