Adrian Beldeanu

Biografie şi Bibliografie

 -
Adrian Beldeanu (10 iunie 1935, Lugoj, judeţul Timiş - 30 iunie 1994, Bucureşti) este un poet şi prozator. Fiu al unui medic veterinar, Beldeanu a absolvit liceul la Bârlad (1952), urmând apoi, la Bucureşti, Şcoala de Literatură „M. Eminescu" (1952-1954) şi Facultatea de Drept (1954-1958). Din 1959, s-a înscris în barou şi a funcţionat ca avocat pledant. Debutează în „Luceafărul", în 1966. Desfăşoară regulat şi activitate publicistică (mai ales cronică plastică), în publicaţiile conduse de Eugen Barbu (în „Săptămâna culturală a Capitalei", publică, în serial, între 1973 şi 1977, un Dicţionar plastic selectiv, alcătuit din articole micro-monografice despre plasticieni români contemporani), scriitor de care este apropiat şi care îl sprijină. Prima carte, Vitralii cu păsări, îi apare în 1967.

Ca poet, Beldeanu a produs compuneri intimiste şi calofile, de atmosferă şi de expresie îngrijit-ingenioasă, convenţională, vădind abilitate şi „meserie". Poemele lui sunt crochiuri, „paste­luri" ori „tablouri" (de interior, cu recuzită domestică etc.), montaje de imagini şi descripţii detaliate şi consistente (uneori parcă „prea" insistent exploatate), dublate de mici solilocvii, de „declaraţii" ori comentarii lirice intermitente. La orizontul epocii în care a fost scrisă şi publicată, este o poezie banală, „corectă", nu dezagreabilă, nici impresionantă, incontestabil rutinieră şi minoră.

O anumită atmosferă „casnică" şi „gastronomică" poate uneori aminti, prin ingrediente şi recuzită, de cea din lirica unor Emil Brumam ori G. Almosnino, însă fără concreteţea fascinant-enigmatică obţinută de aceia, fără fior, mai degrabă marcată de un fel de „suficienţă" discret egolatră şi compromisă prin proliferarea „mecanică" a expresiei, prin metaforizarea previzibilă (chiar atunci când e construită în genul şaradei, şi ea limitat „surprinzătoare"). Poetul a practicat şi formele prozodice fixe (rondelul, sonetul).

Romanele lui Beldeanu - Canapeaua cu pisici (1971), Să mai câştigi o zi (1972) - con­stituie un fel de completare prozastică a poemelor, ţinând de aceeaşi viziune „măruntă", hedonistă, intimistă, intensiv şi neconvingător „sinestezică", cu scurte, rapid istovite elanuri generalizatoare şi pilduitoare. Pe ample porţiuni, proza scri­itorului se plasează la limita dintre reportaj şi consemnarea diaristică. Priceperea exprimării şi o oarecare înzestrare pentru observaţia detaliată nu sunt susţinute de aptitudinea construc­ţiei romaneşti. Prozatorul practică un descriptivism atent şi omniprezent: se succedă peisaje, interioare, toalete şi veşminte sau vestimentaţii, piese de mobilier şi alte obiecte (artistice sau utilitare, tehnice sau artizanale etc.), toate supuse unei descripţii minuţioase, ironic-vioi comentate.

De acelaşi tratament au parte şi fizionomiile sau trupurile umane (în special feminine). În fond, romanele lui Beldeanu sunt, în bună parte, formate din publicistică de observaţie - în sens larg - mondenă, tra­vestită în proză de ficţiune. Vigoarea epică e cvasinulă, „con­flictele" - convenţionale, minimale, arhicunoscute, iar pasajele analitice - de asemenea superficiale. E vorba de romane (semi)populare, cu pretenţii de elevaţie şi rafinament, în fond kitsch, fie şi moderat. Marcate de o înclinaţie spre consemnarea unui anumit hedonism erotic, ele pun în scenă poveşti de dragoste sau aventuri amoroase, consumate în medii „modeme" şi „mondene" ale citadinismului anilor '60-'70.

Personajele, care lucrează în institute de proiectări ori sunt balerine, pictori, gazetari etc., se preocupă de vesti­mentaţie, de confortul lor domestic şi de amenajarea rafinată a locuinţei, dau - sau se duc la - petreceri dansante, la care se bea neapărat whisky Black & White şi se dansează după ulti­mele şlagăre ale momentului, unele au automobil propriu etc. E o lume de epicurei cam cinici unii dintre ei, chiar abjecţi, alţii, mai puţin reliefaţi, par „pozitivi" moralmente, în ultimă analiză. Nu se poate contesta însă o anumită validitate a reconstituirii consistenţei trăitului, a cotidianului, detaliile percepţiei fiind convingător consemnate, fără „zboruri" majore. E o panoramare - convenţională, dar pitorească, cu un vag farmec retro - la nivelul cotidianului, a epocii barului Katanga, a muzicii lui Adamo, a ceaiurilor dansante cu magnetofon, a generalizării frigiderului şi televizorului, a primelor „autoturisme proprietate personală", dar şi (încă) a locuirii „la comun" etc.

În Să mai câştigi o zi, statutul de avocat al protagonistului-narator dă prilejul etalării unei serii de „cazuri" (procesuale, juridice), motivând mici „reportaje" sau portrete umane voite pitoreşti.

Opera

• Vitralii cu păsări, Bucureşti, 1967;
• Corrida, Bucureşti, 1968;
• Variaţiuni pentru speranţă, Bucureşti, 1970;
• Canapeaua cu pisici, Bucureşti, 1971;
• Să mai câştigi o zi, Bucureşti, 1972;
• Ceasornicul de aer, Bucureşti, 1974;
• Floarea de fân, Bucureşti, 1977;
• Ceaiul de la ora cinci, Bucureşti, 1983;
• Tacâmuri de argint, Bucureşti, 1983;
• A treia repriză, Bucureşti, 1988.

Cărti de Adrian Beldeanu


Cum Cumpăr Cum plătesc Livrare
0 cărţi in coş
Total : 0 RON