Andre Gide

Biografie şi Bibliografie

 -
André (Paul Guillame) Gide (n. 22 noiembrie 1869, Paris - d. 19 februarie 1951, Paris) a fost un scriitor, umanist şi eseist francez, laureat al premiului Nobel pentru literatură în anul 1947.

Tinereţea şi rădăcinile sale

Gide a fost unicul fiu al lui Paul Gide şi al soţiei sale, Juliette Rondeaux. Tatăl său se trăgea dintr-o familie de hughenoţi din sudul Franţei, mama sa, de ascendenţă normandă, chiar dacă crescuse şi fusese educată în religia protestantă, aparţinea unei familii Romano-catolice, stabilită la Rouen. Când Gide a împlinit 8 ani a fost trimis la Şcoala Alsaciană din Paris, dar educaţia sa a fost întreruptă de atacuri de natură nevrotică. După moartea prematură a tatălui său în 1880, mama sa a preluat frâiele educaţiei sale, a fost dat pe mâna unei guvernante indiferente şi a unor institutori. În perioada cât a locuit în Rouen Gide s-a ataşat puternic de verişoara sa, Madeleine Rondeaux.

Gide s-a întors la Şcoala Alsaciană pentru a-şi pregăti examenul de bacalaureat, şi după ce l-a trecut în 1889, şi-a dedicat viaţa scrisului, muzicii şi călătoriilor. Prima sa operă a fost un studio al unei tinereţi neliniştite intitulat Les Cahiers d’André Walter (1891) (Caietele lui André Walter). Scris la persoana întâi, ca majoritatea operelor sale de mai târziu, ea împrumută elementele confesiunii, cea care avea să-i aducă lui Gide faima care l-a consacrat.

Perioada simbolistă

În anul 1891 un coleg de şcoală, scriitorul Pierre Louÿs, l-a introdus în cercul După-Amiezelor de Marţi, patronat de poetul simbolist Stéphane Mallarmé iar pentru o vreme opera sa a fost influenţată de ideile curentului simbolist. Operele sale Traité de Narcisse (1891) (Narcis), Le Voyage d’Urien (1893) (Călătoria lui Urien), şi La Tentative amoureuse (1893) (Tentativa dragostei) aparţin toate acestei perioade. În 1893 Gide întreprinde prima sa călătorie în Africa, sperând că va scăpa astfel de restricţiile impuse de o severă educaţie protestantă. Contactul său cu lumea arabă l-a ajutat să se elibereze de convenţiile sexuale şi culturale ale epocii victoriene, recunoscută pentru puritanismul său excesiv. A rezultat o revoltă in statu nascendo împotriva propriilor înclinaţii homosexuale, existente la modul latent.

Poemul în proză Roadele pământului (1897) reflectă eliberarea sa din angoasele păcatului şi acceptarea propriilor impulsuri, indiferent cât de neconvenţionale ar fi fost acestea. Cu toate acestea, după întoarcerea la Paris, relaxarea aceasta s-a pierdut total, căci scriitorul s-a întors în saloanele pariziene, extrem de "înţepate". Va satiriza acest mediu în povestirea Paludes (Mlaştini) (1894) - o minunată parabolă a animalelor, care, deoarece locuiesc în peşteri întunecate sfârşesc prin a-şi pierde vederea şi a orbi. În 1894 Gide s-a reîntors în Africa de Nord unde a întâlnit cuplul format din Oscar Wilde şi Lord Alfred Douglas, care l-au încurajat să-şi recunoască homosexualitatea ascunsă cu mare grijă. A fost rechemat în ţară din pricina bolii mamei sale; aceasta a murit în luna mai 1895. În luna octombrie 1895 Gide s-a căsătorit cu vara sa Madeleine, care anterior îi refuzase cererea în căsătorie. În 1896 a fost ales primar al comunei La Roque - era în acel timp, la doar 27 de ani, cel mai tânăr primar francez. Deşi şi-a luat misiunea în serios a reuşit să termine Fructele pământului în 1897 şi nu a avut prea mare succes, deşi după cel de-al doilea război mondial a fost considerat cel mai influent dintre textele autorului. Se pare că generaţia de cititori se schimbase iar modul de valorizare a textului era diferit.

Anii de maturitate

Cu Prométhée mal enchaîné (1899) (Prometeu rău înlănţuit), Gide se întoarce la stilul său satiric din Călătoria lui Urien şi Mlaştini, care constituie ultima încercare de a descoperi valorile individuale. Operele scrise în această perioadă fac parte din zona cea mai bogată în sensuri a creaţiei sale. L'Immoraliste (1902) (Imoralistul), La Porte étroite (1909)(Poarta îngustă) şi La Symphonie pastorale (1919) (Simfonia pastorală) reflectă încercarea lui Gide de obţine armonia în familia sa şi de studiere a relaţiilor interumane. Ele marchează şi un pas semnificativ în privinţa interesului pentru problemtica psihologică. Imoralistul şi Poarta îngustă au fost scrise sub forma unor proze, cărora Gide le dă numele de "récit" adică în aparenţă povestiri de o simplitate studiată dar foarte ironice în care un narator la persoana întâi revelează ambiguităţile morale înnăscute ale vieţii cu ajutorul unor amintiri. În aceste opera Gide realizează nişte capodopere ale construcţiei clasice şi foloseşte un stil pur, foarte simplu. În viaţa sa în această perioadă Gide trece printr-o perioadă de angoasă şi de adânci suferinţe sufleteşti.

Deşi dragostea pentru Madeleine i-a oferit ceea ce el numea "orientarea sa mistică", s-a descoperit a fi incapabil de a avea o relaţie apropiată şi permanentă cu aceasta, de a-şi reconcilia dragostea cu setea lui permanentă de libertate şi cu pornirile sale interioare sau cu setae sa insaţiabilă de experienţe noi. Les Caves du Vatican (1914) (Pivniţele Vaticanului) marchează tranziţia la a doua fază a carierei lui Gide. El a numit acest text o şotie, prin care desemna o operă satirică ale cărei personaje cam nebunatice sunt tratate în maniera unei farse în interiorul unei structuri narrative absolute neconvenţionale. Aceasta a fost de altfel prima sa operă cu caracter anticlerical.

Criticul literar şi eseistul

La începutul anilor 1900 Gide a început să fie cunoscut şi în calitatea sa de critic literar şi de eseist şi în 1908 s-a aflat printre oamenii de cultură care au fondat faimoasa revistă literară La Nouvelle Revue Française, cea care a dat contur şi personalitate literaturii franceze până la declanşarea primul război mondial. În jurul revistei s-a creat o adevărată emulaţie şi a apărut şi editura N.R.F., care publica literatură franceză contemporană şi care avea să se transforme în prestigioasa editură Gallimard. În timpul războiului Gide a lucrat la Paris, iniţial pentru Crucea roşie, apoi într-o casă de convalescenţă pentru soldaţi, iar apoi a adăpostit în casa sa refugiaţi de război. În 1916 s-a reîntors la Cuverville, casa sa după căsătorie şi s-a reapucat de scris. Războiul i-a amplificat dramele interioare şi în 1916 începuse deja să scrie un al doilea Jurnal (publicat in 1916 sub titlul Numquid et tu?) în care a înregistrat căutarea sa permanentă a lui Dumnezeu. În final, incapabil să iasă din această dilemă, exprimată prin declaraţia "Catolicismul este inadmisibil, protestantismul este intolerabil, dar cu toate acestea mă simt creştin până în măduva oaselor"), s-a hotârât să-şi construiască o etică proprie, prin care să trasforme simţul vinovăţiei în Eul său cel mai profund. Acum, din dorinţa de rupe orice legătură de trecut, şi-a început autobiografia intitulată, Si le grain ne meurt (1926) (Dacă totul moare), o naraţiune a propriei sale vieţi, din copilărie până în epoca acestei maturităţi creatoare. În 1918 amiciţia cu tânărul Marc Allégret a produs cea mai serioasă criză din căsnicia sa, în care soţia sa într-un atac de gelozie a distrus cea mai dragă posesiune a lui Gide, scrisorile trimise ei în perioada lor de corespondenţă îndrăgostită.

După război

După război tumultul său sufletesc s-a mai liniştit şi scriitorul a început să capete figura liniştită din pozele realizate la bătrâneţe. A luat decizia să-şi admită diferenţa şi a scris în 1918 Corydon (un dialog Socratic în apărarea homosexualităţii, anunţat încă din autobiografia sa). Publicarea lui Corydon în 1924 a fost dezastruoasă iar Gide a fost atacat chiar şi de cei mai apropiaţi dintre prietenii săi. Gide a scris în această epocă singurul său roman recunoscut ca atare de scriitor, Les Faux-Monnayeurs (1926) (Falsificatorii de bani). El înţelegea prin asta că prin scop, dimensiuni şi intenţii naraţiunea aceasta era diferită de celebrele sale şotii. E o construcţie complexă şi intricată în care rudele sau profesorii unui grup de adolescenţi exercită atitudini corupătoare, atât în săli de clase cât şi în exteriorul lor. Falsificatorii de bani reia toate temele preferate ale lui Gide printr-o progresie de scene, prin care acesta dorea să exprime structura fracturată a unei zile reale.

În 1925 Gide călătoreşte din nou în coloniile franceze din Africa ecuatorială. La întoarcere va publica Voyage au Congo (1927) (Călătorie în Congo), în care critic dur politica Franţei coloniale. Gide se implică activ în politică iar umanismul său se manifestă prin aceste luări de poziţie în favoarea celor obidiţi. Pentru un timp va crede şi în comunism, în 1936 va vizita Uniunea Sovietică, şi, deşi se declară iniţial încântat de cele văzute va reveni asupra impresiilor iniţiale în alte două cărţi, în care îşi exprima deziluzia faţă de Stalinism, şi anume în volumele Retour de l'U.R.S.S. (1936) (Întoarcerea din URSS) şi Retouches à mon retour de l'U.R.S.S. (1937) (Post-scriptum la Intoarcerea din U.R.S.S.).

Opera de senectute

În 1938 soţia lui Gide, Madeleine, a murit. După o lungă perioadă de separare, boala ei îi reduce împreună. Pentru scriitor ea fost marea sa dragoste. Odată cu izbucnirea celui de-al doilea război mondial, Gide a început să aprecieze valorile tradiţionale şi să aprecieze trecutul. Din 1942 şi până la sfârşitul războiului Gide va locui în Africa. Aici scrie piesa de teatru Tezeu, a cărei intrigă simbolizează chiar această întoarcere a lui Gide către trecut, căci Tezeu se poate reîntoarce la Ariadna doar pentru că este agăţat de firul subţire al tradiţiei. În iunie 1947 Gide a obţinut primul său titlu onorific, cel de doctor în litere la Universitatea din Oxford. În acelaşi an, în luna noiembrie, i se acordă Premiul Nobel pentru literatură. În 1950 va publica ultimul volum din Jurnal, o înregistrare a vieţii sale din 1889 şi până la vârsta de 80 de ani. Jurnalul acesta, cu peste un million de cuvinte este o naraţiune în care a înregistrat experienţe, impresii şi crize morale, pe o perioadă care depăşeşte 60 de ani şi constituie un document de o bogăţie sufletească extraordinară. După publicarea sa Gide a renunţat complet la scris.

Clasic al literaturii universale

Gide a militat pentru cunoaşterea de sine şi sinceritate iar această credinţă a fost îmbogăţită de umanismul său şi de apelul continuu la toleranţă pe care l-a susţinut prin intermediul întregii sale opere. Deşi a fost o figură literară nu lipsită de controverse în plan biografic, Gide a fost considerat un spirit revoluţionar, care a sprijinit deschis calea libertăţii individuale şi a sfidat principiile moralităţii înguste, mic burgheze.

Încă înainte de moartea sa a fost recunoscut în unanimitate drept un umanist şi un moralist în descendenţa vechii tradiţii a moraliştilor francezi din secolul al XVII-lea. Caracterul nobil şi puritatea şi înălţimea stilului său i-au asigurat un loc în Panteonul literaturii franceze, dar şi universale din toate timpurile.


Théâtre (Teatru) (1947)

Les Cahiers d'André Walter (Caietele lui André Walter) (1891)
Le Traité du Narcisse (Tratatul lui Narcis) (1891)
Les Poésies d'André Walter (Poeziile lui André Walter) (1892)
La Tentative amoureuse (Tentativa amoroasă) (1893)
Le Voyage d'Urien (Voiajul lui Urien) (1893)
Les Nourritures terrestres (Fructele pământului) (1897)
El Hadj (1899)
Amyntas (1906)
Le Retour de l'enfant prodigue (Întoarcerea fiului risipitor) (1907)
Les Nouvelles Nourritures (Noile fructe ale pământului) (1935)
[modifică]
Povestiri, fabule
Paludes (Mlaştini) (1895)
Le Prométhée mal enchaîné (Prometeu rău înlănţuit) (1895)
L'Immoraliste (Imoralistul) (1902)
La Porte étroite (Poarta îngustă) (1905)
Isabelle (1911)
Les Caves du Vatican (Pivniţele Vaticanului) (1914)
La Symphonie pastorale (Simfonia pastorală) (1919)
L'École des femmes (Şcoala femeilor) (1929)
Robert (1929)
Geneviève (1936)
Thésée (Tezeu) (1946)

Romane

Les Faux-monnayeurs (Falsificatorii de bani) (1926)

Drame
Philoctète (Filoctet) (1899)
Le Roi Candaule (Regele Candaules) (1901)
Saül (1903)
Bethsabé (Batşeba) (1912)
Œdipe ("Oedip" în "Două legende: Oedip şi Tezeu") (1931)
Perséphone (1934)
Le Treizième arbre (1935)
Robert, ou l'intérêt général (Robert sau interesul general) (1944-45)
Le Retour (1946)
Les Caves du Vatican (1950), dramatizare a romanului omonim

Critică literară

Réflexions sur quelques points de littérature (1897)
De l'influence en littérature (1900)
Les limites de l'art (1901)
Prétextes (Pretexte sau Pre-texte) (1903)
Nouveaux prétextes (Noi pretexte) (1911)
Dostoïevsky d'après sa correspondance (Dostoievsky din corespondeţa lui) (1923)
Incidences (1924)
Le Journal des faux-monnayeurs (Jurnalul falsificatorilor de bani) (1926)
Essai sur Montaigne (Eseu despre Montaigne) (1929)
Divers (1931)
Interviews imaginaires (Interviuri imaginare) (1943)
Attendu que... (Aşteptând...) (1943)
L'Enseignement de Poussin (Învăţătura lui Poussin) (1945)
Poétique (1947)
Préfaces (1948)
Rencontres (1948)
Éloges (1948)
Notes sur Chopin (Note despre Chopin) (1948)

Jurnale de călătorie

Voyage au Congo (Călătorie în Congo) (1927) şi Le Retour du Tchad (Întoarcerea din Ciad) (1928)
Dindiki (1927)
Retour de l'U.R.S.S. (Întoarcerea din U. R.S.S.)(1936)
Retouches à mon retour de l'U.R.S.S. (Gânduri după întoarcerea din U.R.S.S.) (1937)
Découvrons Henri Michaux (1941)
Thésée (1946)
Le retour (1946)
Paul Valéry (1947)
Le procès (1947)
L'arbitraire (1947)
Eloges (1948)
Littérature engagée (1950)

Jurnal intim

Journal, 1889-1939 (1939); Journal, 1939-49

Autobiografie

Si le grain ne meurt

Alte opere

Feuilles de route 1895-1896 (Foi de călătorie) (1897)
Lettres à Angèle (Scrisori Angelei) (1900)
L'immoraliste (Imoralistul) (1902)
De l'importance du public (Despre importanţa publicului) (1903)
Le retour de l'enfant prodigue (Întoarcerea fiului risipitor) (1907)
Oscar Wilde (1910)
Charles-Louis-Philippe (1911)
C. R. D. N. (1911)
Souvenirs de la Cour d'Assises (Amintiri de la Curtea cu Juri) (1914)
Corydon (1920)
Numquid et tu?... (1922)
Incidences (1924)
Si le grain ne meurt (1926)
L'école des femmes (Şcoala femeilor) (1929)
Essai sur Montaigne (Eseu despre Montaigne) (1929)
Un esprit non prévenu (Un spirit neprevenit) (1929)
La séquestrée de Poitiers (Sechestrata din Poitiers) (1930)
L'affaire Redureau (Afacerea Redureau) (1930)

Cărti de Andre Gide


Cum Cumpăr Cum plătesc Livrare
0 cărţi in coş
Total : 0 RON