Friedrich Schiller

Biografie şi Bibliografie

 -
Friedrich von Schiller (n.10 noiembrie 1759, Marbach/Württenberg - d.9 mai 1805, Weimar), poet şi dramaturg german, considerat unul din "prinţii poeziei germane".

Schiller s-a născut în familia unui felcer din Marbach în ducatul Württenberg din sudul Germaniei, care devine mai târziu administrator al grădinilor curţii ducale. În 1773, la vârsta de 14 ani, tânărul Schiller este înrolat la ordinul ducelui Karl Eugen în Academia Militară, instituţie cu cel mai desăvârşit spirit cazon, unde se va forma spiritul rebel al viitorului poet. După opt ani începe studiul medicinei, devenind în 1780 medic militar al unui regiment din Württenberg, după ce susţinuse o dizertaţie cu titlul Über den Zusammenhang der tierischen Natur des Menschen mit seiner geistigen ("Despre relaţia dintre natura animală şi cea spirituală a omului").

Încă din adolescenţă se simţea atras de literatură, în special de genul dramatic. Lecturile preferate vor fi Shakespeare, J.-J. Rousseau şi poeţii germani aparţinând mişcării Sturm und Drang ("Furtună şi Avânt"). Curentul romantic german cu acest nume, după titlul unei drame de Klinger, a influenţat începuturile literare ale lui Schiller, al cărui spirit nonconformist găseşte ecou în frământările sociale ale timpului.

În 1781 publică drama Die Räuber ("Hoţii"), jucată cu succes un an mai târziu la teatrul din Mannheim, deschizându-i drumul spre celebritate.

Profund romantică, povestea celor doi fraţi cu caractere diferite excelează prin ilustrarea unor pasiuni puternice pe fundalul luptei dintre două morale şi două ideologii. Spiritul revoltat al poetului are de înfruntat iniţial reticenţele autorităţilor, prin caracterului subversiv al dramei, dar succesul la public va înfrânge orice oprelişti. Datorită ideilor revoluţionare din piesa Hoţii, Schiller va fi numit în 1792 cetăţean de onoare al Republicii Franceze. Schiller publică între timp şi alte lucrări cu carater radical şi este silit să emigreze în afara ducatului, fiind găzduit de un prieten din Thüringen. În anii 1783-1784 este numit poet al teatrului din Mannheim, unde înscenează piesele sale Conjuratia lui Fiesco, şi Kabale und Liebe ("Intrigă şi iubire"), ultima reprezentată cu succes răsunător. În 1785 editează revista Rheinische Thalia şi, sub impulsul unui elan plin de optimism, scrie poezia Zur Freude ("Către bucurie"), care va fi transpusă muzical de Beethoven în finalul Simfoniei a IX-a, devenită imn al Uniunei Europene.

În 1787 se stabileşte la Weimar, primind funcţia de consilier la curtea ducelui Karl August. Această ultimă perioadă a vieţii sale este marcată de strânsa prietenie cu Goethe, o perioadă clasicistă. Caracteristică acesteia, drama Don Carlos etalează un limbaj mai stăpânit, ferit de exploziile verbale. Daţi libertate gândirii, replica marchizului de Posa, sintetizează noul principiu călăuzitor al năvalnicului poet de odinioară.

Teoretician al idealismului în estetică, Schiller atribuia artei, literaturii şi teatrului un rol fundamental în emanciparea omului, vorbind despre "cel de al treilea imperiu vesel al jocului şi aparenţelor". Această concepţie este teoretizată în lucrarea Briefe über die ästhetische Erziehung des Menschen ("Scrisori despre educaţia estetică a omului", 1795). Este numit profesor la Universitatea din Jena (1789). În 1790 se căsătoreşte cu Charlotte von Lengefeld, munceşte mult şi se îmbolnăveşte, devenind incapabil să-şi desăvârşească proiectele literare. Ducele de Weimar îl salvează, asigurându-i o pensie. În 1794 editează publicaţia Die Horen, unde va colabora şi Goethe. Prietenia celor doi va rămâne unică în istoria literaturii. Individualităţile lor puternice se completau reciproc, spiritul speculativ, care pornea de la ideea de unitate, al lui Goethe şi cel intuitiv, pornind de la varietate, al lui Schiller se întâlneau la jumătatea drumului, cum avea să scrie Schiller în studiul Über die naive und sentimentalische Dichtung ("Despre poezia naivă şi cea sentimentală", 1796). La îndemnul lui Goethe, Schiller se întoarce - după zece ani de studii şi publicistică - la poezie şi dramă. După 1799 apar dramele Wallenstein, Maria Stuart, Die Jungfrau von Orléans ("Fecioara din Orléans"), Die Braut von Messina ("Mireasa din Messina"), Wilhelm Tell. În 1802 a fost înnobilat.

În vara anului 1804, Schiller se îmbolnăveşte din nou şi moare la Weimar, la 9 mai 1805.

Cărti de Friedrich Schiller


Cum Cumpăr Cum plătesc Livrare
0 cărţi in coş
Total : 0 RON