Hans C. Andersen

Biografie şi Bibliografie

 -
Hans Christian Andersen (n. 2 aprilie 1805, Odense, Danemarca - d. 4 august 1875, Copenhaga) a fost scriitor şi poet danez, celebru pentru basmele sale. Printre cele mai cunoscute poveşti ale sale se numără “Crăiasa zăpezilor”, “Mica sirenă”, Hainele cele noi ale împăratului” şi “Răţuşca cea urâtă”. În timpul vieţii Andersen a fost celebrat de regalitate şi aclamat pentru că a adus bucurie copiilor din întreaga Europă. Basmele sale au fost traduse în peste o sută de limbi şi continuă să fie publicate în milioane de exemplare în întreaga lume.

Biografie

Copilărie

Hans Christian Andersen a fost scriitor şi poet, rămânând celebru în special pentru poveştile sale. El s-a născut la Odense, Danemarca, marţi, 2 aprilie 1805. Cele mai multe surse englezeşti, germane şi franceze folosesc numele întreg (Hans Christian Andersen), însă în Danemarca şi restul Scandinaviei el este cunoscut ca şi H.C. Andersen. Prenumele Hans Christian este un prenume tradiţional danez şi este folosit ca şi un singur nume, deşi, la origine, a reprezentat o combinaţie de două nume. Este incorect să se folosească doar unul dintre cele două prenume. Este un obicei acceptat în Danemarca să se folosească, în acest nume şi în câteva altele, doar iniţialele. Tatăl lui Andersen credea că el ar putea avea rădăcini nobile, şi conform specialiştilor de la Centrul Hans Christian Andresen, bunica pe linie paternă i-a spus că familia fusese odată pe o scară socială superioară. Oricum, cercetările arată că aceste poveşti sunt nefondate. Familia, după cât se pare, avea ceva legături cu regalitatea daneză, dar numai în ce priveşte munca la curte. Oricum, teoria că Andersen a fost fiul nelegitim al regelui persistă în Danemarca, susţinută şi de faptul că regele danez a manifestat un interes personal pentru tânărul Andersen şi a plătit pentru educaţia lui. Scriitorul Rolf Dorset insistă că nu toate opţiunile au fost explorate în determinarea moştenirii lui Andersen. De mic copil Andersen a dovedit o inteligenţă şi o imaginaţie sclipitoare, o trăsătură încurajată de îngăduinţa părinţilor şi de superstiţia mamei lui. El şi-a construit un mic teatru de jucărie şi stătea acasă făcând haine pentru păpuşile lui, şi citea toate piesele care-i cădeau în mână; printre ele erau cele ale lui Ludvig Holkberg şi William Shakespeare. De-a lungul copilăriei el a fost pasionat de literatură. El era recunoscut pentru că memora integral piesele lui Shakespeare şi le recita folosindu-şi păpuşile de lemn drept actori.S-a stins din viata la 70 ani pe 4 august 1875.

Adolescenţa

În 1816 tatăl său a murit şi, pentru a fi capabil să se întreţină singur, Andersen lucra ca şi ucenic atât pentru un ţesător, cât şi pentru un croitor. Mai târziu el a lucrat într-o fabrică de ţigări unde colegii îl umileau spunând că este fată. La vârsta de paisprezece ani Andersen s-a mutat la Copenhaga, căutând de lucru ca şi actor la teatru. Vocea lui plăcută de soprană l-a ajutat să intre la Teatrul Regal Danez. Această carieră i s-a întrerupt la scurt timp după ce vocea i s-a schimbat. Un coleg de la teatru l-a recomandat drept poet, iar el a luat în serios acest lucru şi a început să se concentreze asupra scrisului. Întâlnindu-l întâmplător, Jonas Collins a început să fie interesat de acest băiat ciudat şi l-a trimis pe Andersen la Şcoala secundară din Slagelse, suportând toate cheltuielile. Încă înainte de a fi admis la Şcoala secundară el reuşise deja să publice prima poveste “Fantoma de la mormântul lui Palnatoke”, în 1822. Deşi era un elev îndărătnic, Andersen a studiat atât la Slagelse, cât şi la şcoala din Elsinor, până în 1827. El a afimat mai târziu că aceşti ani au fost cea mai întunecată şi mai amară parte a vieţii sale. El a locuit în casa profesorului său, fiind abuzat cu scopul de a-i “forma caracterul”, şi a fost îndepărtat de colegii lui de şcoală, fiind mult mai în vârstă decât majoritatea dintre ei, casnic şi neatrăgător. Ba mai mult, el era dislexic, o cauză aproape sigură pentru dificultăţile sale de învăţare, mai târziu a afirmand că experienţa de la şcoală l-a împiedicat sau la descurajat să scrie. Mai târziu el a învăţat să vorbească aproape fluent limbile engleză, daneză şi germană, precum şi limbile scandinave.
Degeţica, schiţă făcută de către Vilhelm Pedersen

Cariera

Operele de început

În 1829, Andersen a înregistrat un succes considerabil cu o povestire intitulată “O călătorie de la Canalul Holmen la capătul răsăritean al Insulei Amager în anii 1828 şi 1829”. În aceeaşi perioadă el a publicat atât o farsă, cât şi o colecţie de poeme. A urmat o perioadă relativ slabă, până în 1833 când a primit o bursă de călătorie din partea regelui, făcând astfel unul dintre primele sale lungi călătorii prin Europa. La Le Locle, în Jura, el a scris "Agnete şi tritonul” iar în octombrie 1834 el a sosit la Roma. Primul roman al lui Andersen, “Improvizatorul”, a fost publicat la începutul anului 1835 şi a devenit un succes imediat.

Poveştile lui Andersen

În cursul anului 1835 Andersen a publicat primul fascicul al Poveştilor (daneză: Eventyr) sale care vor deveni nemuritoare. Mai multe poveşti care au completat primul volum au fost publicate în 1836 şi 1837. Valoarea acestor poveşti nu a fost recunoscută imediat, şi s-au vândut cu greu. În acelaşi timp Andersen se bucura de mai mult succes cu două romane publicate în aceeaşi perioadă:

După o vizită în Suedia în 1837, Andersen a fost inspirat de zona scandinavă şi s-a dedicat scrierii unui poem în care să prezinte sentimentele de înrudire dintre suedezi, danezi şi norvegieni. În iulie 1839, în timpul unei vizite pe insula Funen el a scris textul poemului "Jeg er en Skandinav" (Eu sunt un scandinav). În acest poem Andersen a surprins “frumuseţea spiritului nordic şi felul cum cele trei naţiuni surori s-au dezvoltat gradat împreună” ca parte a unui imn naţional. Compozitorul Otto Lindblad a transpus acest poem în muzică şi compoziţia a fost publicată în ianuarie 1840. Popularitatea ei a ajuns la apogeu în 1845, după care a fost adesea cântată. Faima poveştilor sale a crescut constant; o a doua serie a început în 1838 şi o a treia în 1845. Andersen era acum celebrat în întreaga Europă, deşi Danemarca încă rămânea sceptică.

Jurnalele de călătorie

În 1851 el a publicat cu mare fast în Suedia, un volum cu schiţe de călătorie. Un călător împătimit, Andersen a mai publicat şi alte jurnale mai lungi de călătorie: "Imaginile posomorâte ale unei călătorii la Harz", "Bazarul unui poet", "În Spania", "O vizită în Portugalia în 1866" etc. Ultima carte descrie vizita lui în Portugalia la cei doi portughezi Jorge şi Jose O’Neill, care îi fuseseră prieteni în anii 1820, pe când aceştia locuiau în Copenhaga. În jurnalele sale de călătorie, Andersen a ţinut cont de convenţiile contemporane despre scrierile de călătorie, dar a dezvoltat întotdeauna specia în aşa fel încât să i se potrivească propriilor intenţii. Fiecare dintre jurnalele sale combină prezentările documentare şi descriptive ale locurilor pe care le-a văzut cu digresiuni filozofice asupra unor subiecte cum ar fi statutul unui autor, imortalitatea şi natura ficţiunii în raportul literar de călătorie. Unele jurnale, cum ar fi “În Suedia”, conţin chiar şi poveşti. În anii 1840 atenţia lui Andersen s-a reîntors spre scenă, dar fără succes. Cu toate acestea, geniul său a fost dovedit în miscelanea "Cartea cu chipuri si fãrã chipuri" (1840). Faima poveştilor sale crescuse simţitor; începând o a doua serie în 1838 şiu o a treia în 1845. Andersen era acum celebrat în întreaga Europă, deşi ţara sa de origine, Danemarca încă dovedea o oarecare rezistenţă la pretenţiile lui.

Întâlnirile cu Dickens

În iunie 1847 Andersen a făcut prima sa vizită în Anglia şi s-a bucurat de un succes social triumfal în timpul verii. Contesa de Blessington l-a invitat la petrecerile sale unde se puteau întâlni intelectualii şi oamenii faimoşi. La o astfel de petrecere l-a întâlnit pentru prima dată pe Charles Dickens. Andersen a considerat această întâlnire drept un mare privilegiu, deoarece Dickens era pe atunci cel mai mare scriitor englez în viaţă. Zece ani mai târziu Andersen a vizitat din nou Anglia, dar de data aceasta avea ca scop să-l viziteze direct pe Dickens. El a stat la Dickens cinci săptămâni, fără a părea să fie conştient de intenţia lui Dickens de a-l determina să plece. După această vizită corespondenţa dintre cei doi s-a întrerupt la alegerea lui Dickens, Andersen neînţelegând niciodată ce s-a întămplat.
Andersen în anul 1869, la şase ani înainte de moarte

Moartea

La 4 august 1875 Andersen a căzut din pat şi a fost grav rănit. Nu şi-a revenit în totalitate niciodată, dar a trăit până în august 1875, când a murit în dureri groaznice în casa unor prieteni apropiaţi, Moritz Melchior (un bancher) şi soţia lui, lângă Copenhaga. Cu puţin timp înainte de moartea sa el a consultat un compozitor cu privire la muzica pentru funeraliile sale, spunând: “Cei mai mulţi oameni care vor urma după mine vor fi copii, aşa că faceţi în aşa fel încît ritmul să ţină timpul cu paşi mici”. Corpul său a fost îngropat la Assistents Kirkegard în zona Norrebro, Copenhaga. La data morţii sale, el era un artist recunoscut şi preţuit pe plan internaţional. El a primit un stipendiu de la Guvernul danez ca şi “comoară naţională”. Înainte de moartea sa se făceau deja demersuri pentru înălţarea unei statui maiestuoase în onoarea sa care a şi fost terminată şi se află într-un loc central din Copenhaga. Criticul Georg Brandes l-a întrebat pe Andersen dacă intenţiona să-şi scrie biografia. El a răspuns că este deja scrisă în “Răţuşca cea urâtă”.

Orientarea sexuală

Orientarea sexuală a lui Andersen este o problemă de controversă în cercurile academice. Discuţia a inceput în 1901 cu articolul “Hans Christian Andersen: Probe ale homosexualităţii lui” de Carl Albert Hansen Fahlberg (utilizând pseudonimul Albert Hansenin) în publicaţia lui Magnus Hirschfeld "Jahrbuch für sexuelle Zwischenstufe" (Anuar despre ambiguitatea sexuală). Biografiile se referă de obicei la el, fie ca homosexual fie ca bisexual.

Multe dintre poveştile lui sunt interpretate ca şi referinţe la problemele lui sexuale. Una dintre aceste poveşti este "Privighetoarea", care este un tribut pentru “Privighetoarea Suedeză” Jenny Lind, o faimoasă cântăreaţă de operă suedeză, de care Andersen era îndrăgostit. Sentimentele ei pentru el nu erau aceleaşi; ea îl vedea cel mult ca pe un frate. O altă poveste este "Mica sirenă", care îşi sacrifică propria viaţă pentru cea a prinţului inaccesibil. Unii biografi cred că această poveste exemplifică dragostea lui Andersen pentru tânărul Edvard Collin, căruia i-a scris: “Tânjesc după tine ca după o frumoasă fetişcană din Calabria… sentimentele mele pentru tine sunt acelea ale unei femei. Feminitatea naturii mele şi natura prieteniei noastre trebuie să rămână un mister.” Collin, care nu prefera bărbaţii, a scris în memoriul său: “M-am găsit incapabil să răspund acestei iubiri, şi asta i-a cauzat autorului multă suferinţă.“ Tot astfel, pasiunea nebună a autorului pentru dansatorul danez Harald Scharff şi pentru Carl Alexander, tânărul duce moştenitor de Saxe-Weimar-Eisenach, nu a rezultat în parteneriate notabile. Patru dintre scrisorile lui către Carl sunt editate în antologia semnată de Rictor Norton.

Moştenirea

Printre vorbitorii de limbă engleză poveşti precum “Degeţica”, “Crăiasa Zăpezilor”, “Răţuşca cea urâtă”, “Mica sirenă”, “Hainele noi ale împăratului” şi “Prinţesa şi bobul de mazăre” rămân populare şi citite pe scară largă, iar “Răţuşca cea urâtă” şi “Hainele noi ale împăratului” au devenit expresii uzuale în limba engleză. În portul din Copenhaga există o statuie a micii sirene, plasată în memoria lui Hans Christian Andersen, iar ziua de 2 aprilie, ziua de naştere a lui Andersen, este celebrată drept Ziua Internaţională a Cărţii pentru Copii. În anul 2005 s-a sărbătorit bicentenarul naşterii lui Andersen şi viaţa şi opera sa au fost celebrate în întreaga lume. În Danemarca, în special, cel mai faimos fiu al naţiunii a fost celebrat precum nicio altă figură literară. Un parc tematic bazat pe poveştile lui Andersen a fost deschis în Shanghai la sfârşitul anului 2006. Jocuri multimedia, precum şi tot felul de alte concursuri culturale legate de poveşti sunt disponibile pentru vizitatori. El a fost ales drept vedeta parcului, deoarece el este “o persoană drăguţă şi harnică, ce nu s-a temut de sărăcie” aşa cum citează agenţia de ştiri AFP. (BBC Asia-Pacific 8/11/06)

Poveştile

Printre cele mai faimoase poveşti ale sale sunt:

    * Prinţesa şi mazărea (cunoscută si ca Adevărata prinţesă) – 1835
    * Degeţica –1835
    * Cutia cu iască –1835
    * Mica sirenă – 1836
    * Hainele cele noi ale împăratului –1837
    * Lebedele – 1838
    * Soldăţelul de plumb – 1838
    * Turma de porci – 1841
    * Ole-Lukøie – 1841
    * Bradul – 1844
    * Privighetoarea – 1844
    * Răţuşca cea urâtă - 1844
    * Clopotul – 1845
    * Pantofiorii cei roşii – 1845
    * Crăiasa Zăpezilor – 1845
    * Familia fericită – 1847
    * Micul Tuk – 1847
    * Casa Veche – 1847
    * Umbra – 1847
    * Povestea unei mame – 1847
    * Fetiţa cu chibriturile – 1848
    * Este foarte adevarat! - 1852

Cărti de Hans C. Andersen


Cum Cumpăr Cum plătesc Livrare
0 cărţi in coş
Total : 0 RON