Ioan Budai-Deleanu

Biografie şi Bibliografie

 -
Ioan Budai-Deleanu (n. 6 ianuarie 1760 sau 1763, Cigmău, comitatul Hunedoara - d. 24 august 1820, Liov) a fost un scriitor, filolog, lingvist, istoric şi jurist român, reprezentant de seamă al Şcolii Ardelene.

Familia

A fost primul dintre cei zece copii ai preotului greco-catolic Solomon Budai din Cigmău.

Studii

Studii elementare la Cigmău. A urmat seminarul greco-catolic din Blaj (din 1772) şi apoi Facultatea de Filosofie din Viena (1777-1779). Trece la Facultatea de Teologie (1780-1783) ca bursier al Colegiului Sf. Barbara. Obţine titlul de doctor în filosofie. Câştigă o solidă cultură umanistă şi adânceşte studiul limbii latine şi învaţă limbile germană, franceză şi italiană. În timpul studiilor de la Viena, proiectează întocmirea unui lexicon, în 10 volume, pentru care culege material. Este unul din reprezentanţii de frunte ai Şcolii Ardelene. În timpul studiilor de la Viena i-a cunoscut pe Samuil Micu, Petru Maior şi pe Gheorghe Şincai. A împărtăşit convingerile iluministe ale acestora.

Activitatea pedagogică, administrativă şi ştiinţifică

La Viena, îndeplineşte – pentru un timp – slujba de psalt la biserica Sf. Barbara. Este profesor şi prefect de studii, pentru scurt timp, la seminarul de la Blaj (1787). A intrat în conflict cu episcopul Ioan Bob şi a renunţat la intenţia de a fi hirotonisit ca preot. S-a stabilit la Liov, unde a obţinut, prin concurs, postul de secretar juridic al tribunalului provincial. În 1796 este avansat consilier la Curtea de Apel, funcţie pe care o deţine tot restul vieţii. Elaborează numeroase lucrări, cele mai multe rămase însă în manuscris, şi publicate – doar în parte – mult după moartea sa. Îl preocupă domenii variate: drept, pedagogie, istorie, etnografie, lingvistică şi literatură. La scrierile originale se adaugă traduceri de opere legislative şi literare.

Activitatea literară

Autorul primei epopei în limba română, "poemationul eroi-comic" Ţiganiada sau Tabăra ţiganilor, ediţie definitivă de Jacques Byck, 1800-1812. Opera sa reprezentativă (poemul eroi-comic "Ţiganiada") tratează un subiect alegoric cu tendinţe satirice antifeudale şi anticlericale. Un alt poem satiric (Trei viteji), rămas neterminat, valorifică motive din "Don Quijote" de Cervantes.

Lucrări

Literare

    * Ţiganiada sau Tabăra ţiganilor, Iaşi, În revista "Buciumul Român" I, 1875; II, 1877
    * Trei Viteji, poem satiric, Bucureşti, Ed. Ancora, 1928

Filologice

    * Temeiurile gramaticii româneşti, manuscris, 1812
    * Dascălul românesc pentru temeiurile gramaticii româneşti, lucrare neterminată, manuscris (tipărită parţial de Gh. Bulgăr, Bucureşti, 1957)
    * Teoria ortografiei româneşti cu litere latineşti, manuscris, ciorna unei scrisori ample
    * Fundamenta grammatices linguae romanicae seu ita dictae valachicae, 1812
    * Lexicon românesc-nemţesc şi nemţesc-românesc, Liov, 1818
    * Scrieri lingvistice, Bucureşti, 1970

Istorice

    * De originibus populorum Transylvaniae
    * De unione trium nationum Transylvaniae
    * Kurzgefasste Bemerkungen über Bukovina (publicată, în traducere românească, cu titlul "Scurte observaţii asupra Bucovinei" în "Gazeta Bucovinei" IV, 1894)
    * Hungaros ita describerem
    * Hungari vi armorum Transylvaniam non occuparunt

Juridice

    * Rândueala judecătorească de obşte, Viena, 1787, traducere
    * Pravila de obşte asupra faptelor rele şi pedepsirea (a pedepsirii) lor, Viena, 1788, traducere
    * Carte de pravilă ce cuprinde legile asupra faptelor rele, Cernăuţi, 1807, traducere
    * Codul penal, Liov, 1807
    * Codul civil, Liov, 1812

Pedagogice

    * Carte trebuincioasă pentru dascălii şcoalelor de jos, Viena(?), 1786

Ţiganiada

Autorul şi-a declarat el însuşi modelul, cel al literaturii neserioase, început încă din antichitate de Homer prin Bătălia şoarecilor cu broaştele. În Epistola închinătoare către Mitru Perea îşi alcătuieşte, ca Cervantes, o biografie fantezistă de ţigan supus austriac, care a participat la campania din Egipt a lui Napoleon şi a rămas acolo. În finalul scrisorii parodiază proiectele Şcolii Ardelene de a evoca veridic trecutul naţional.

Ţiganiada a fost redactată în două versiuni: prima, din 1800, este mai stufoasă şi cu o acţiune mai complicată, a doua, din 1812, mai echilibrată şi mai artistică. Din păcate, ea nu a fost cunoscută decît tîrziu, publicată mai întîi într-o revistă obscură, Buciumul român în 1875 în prima variantă, iar în cea de-a doua abia în 1925. Eminescu nu a cunoscut-o.

Opera aparţine genului epic în versuri, fiind o epopee eroi-comică. Este singura epopee românească terminată, care are ca temă lumea pe dos, parodierea ordinii universale.

Subiectul.

Cele douăsprezece cînturi urmăresc două fire epice: pe de o parte se narează aventurile ţiganilor înrolaţi în armata lui Vlad Ţepeş, iar pe de altă parte aventurile lui Parpangel, în căutarea iubitei sale Romica, furată de diavoli. Ca în orice epopee care se respectă, eroii pămînteni au duşmani şi protectori supranaturali.

Autorul are simţul artei ca joc, subiectul şi personajele fiind pretexte pentru o „comedie a literaturii” (N. Manolescu). De aceea, universului naraţiunii îi corespunde un metaunivers, prezent în subsolul paginilor şi alcătuit dintr-o armată de critici care supun „adevărul istoric” prezent în epopee unui tir de contestaţii umoristice. Dacă textul este o parodie, metatextul este de asemenea parodic, ficţiunea amestecîndu-se cu critica ficţiunii, pentru că autorul „are simţul artei ca joc, intuiţia gratuităţii şi a absurdităţii” (N. Manolescu). Există, deci, două niveluri ale operei:

a) povestirea propriu-zisă, care este „epopeea fricii cronice şi a preocupării pentru stomac” (N. Manolescu), care parodiază motive literare consacrate, ca ubi sunt (eroii vestiţi de altădată), muza inspiratoare, devenită aici o femeie cîrtitoare cu gură mare şi minte puţină, sau lumea pe dos, căci epopeea începe cu defilarea ordonată à ţiganilor şi sfîrşeşte cu încăierarea acestora (întîi ordinea, apoi haosul);

b) critica povestirii, ale cărei personaje sunt întruchipări ale modalităţilor de receptare a textului: Onochefalos, care se miră că Romica s-a putut transforma în tufă vorbitoare, reprezintă lectura literală; Idiotiseanu, care afirmă că nu toate cele ce se scriu sunt adevărate, reprezintă lectura naivă; Erudiţian, care recunoaşte împrumuturile de la alţi scriitori, este lectura savantă.

Stilul.

G. Călinescu a remarcat geniul verbal al autorului, care atenuează lipsa talentului descriptiv. Invenţia verbală începe de la numele ţiganilor, „un grotesc de sonuri” (Aordel, Corcodel, Cucavel, Parpangel, Găvan, Giolban, Goleman, Ciormoi, Dîrboi etc.), trece prin invenţii onomatopeice unele atît de fireşti încît „trebuie un studiu deosebit pentru a vedea dacă ele nu circulă” şi ajunge la modelarea lor în scopuri prozodice, schimbîndu-le genul şi terminaţia pentru a le face să rimeze (dracă, palată, copace etc).

În Istoria critică a literaturii române, Nicolae Manolescu evidenţiază valoarea Ţiganiadei printr-o comparaţie: „Ţiganiada este un Don Quijote al nostru, glumă şi satiră, fantasmagorie şi scriere înalt simbolică, ficţiune şi critică a ei”.

Cărti de Ioan Budai-Deleanu


Cum Cumpăr Cum plătesc Livrare
0 cărţi in coş
Total : 0 RON