Ion Ioanid

Biografie şi Bibliografie

 -
Ion Ioanid (n. 28 martie 1926, d. 12 octombrie 2003) a fost memorialist, disident, crainic şi redactor al postului de radio „Europa Liberă”.

Biografie

Ion Ioanid s-a născut la 28 martie 1926 în comuna Ilovăţ, judeţul Mehedinţi (tatăl său, Tilică Ioanid, boier şi ministru, a decedat în 1940). Tot la Ilovăţ, în casa părintească, a fost botezat de preotul din sat. Naş i-a fost Octavian Goga, cu care tatăl lui a fost prieten nedespărţit de-a lungul întregii vieţi atât de agitate a generaţiei lor. Primele clase de liceu le-a făcut în Bucureşti, la "Sfântul Sava", iar ultimele la "Spiru Haret". Bacalaureatul şi-l dă în 1944, împreună cu absolvenţii liceelor din Turnu Severin, în localul şcolii din Siseşti, comună în care, din cauza bombardamentelor anglo-americane, se refugiaseră profesori şi candidaţi. În toamna aceluiaşi an, din cauza invaziei sovietice, ajunge cu întârziere în Bucureşti şi pierde termenul de înscriere la facultate. S-a înscris apoi la Facultatea de Drept, dar în anul al treilea a fost exmatriculat din cauza originii sociale "nesănătoase".

În 1949 a fost arestat şi anchetat pentru o presupusă acţiune de spionaj, dar după câteva zile a fost pus în libertate, din totală lipsă de probe. Securitatea fusese de abia înfiinţată, prin reorganizarea serviciului Siguranţei Statului, şi nu îşi definitivase încă metodele de acţiune.

În iulie 1952 este însă arestat din nou, de aceasta dată judecat şi condamnat la 20 de ani muncă forţată. După un scurt popas în Jilava şi Oradea, este trimis, împreună cu un lot numeros, la mina de plumb de la Cavnic, de unde, în primăvara anului urmator (1953), evadează împreună cu alţi câţiva deţinuţi. După câteva luni de libertate trăită în clandestinitate, este prins şi se întoarce îndărăt în temniţă, printre camarazii săi.

O viaţă nouă

Va fi eliberat în 1964, o dată cu eliberarea generală a tuturor deţinutilor politici, iar după cinci ani, în 1969, reuşeşte să emigreze în Republica Federală Germania, unde i se acordă azil politic. Stabilit la München, lucrează în primul an ca muncitor necalificat. La circa un an de la stabilirea sa în Germania, a fost angajat de departamentul românesc al postului de radio "Europa Liberă", de la microfonul căruia s-a adresat timp de aproximativ 24 de ani românilor, informându-i şi îmbărbătându-i, până la pensionare.

După decembrie 1989 şi-a publicat în ţară cartea intitulată „Închisoarea noastră cea de toate zilele“, monumentală frescă a vieţii deţinuţilor din închisorile comuniste, comparabilă în multe privinţe cu scrisul deconspirator al lui Soljeniţîn.

Prima ediţie a acestei cărţi a apărut în Editura Albatros (5 volume), iar a doua la Humanitas (în trei volume). Încă de la apariţia primelor volume, cartea a fost remarcată atât de critica literară, cât şi de cei interesaţi de memorialistica de închisoare ca document istoric sau psihologic. În această operă a sa, Ion Ioanid reuşeşte, printre altele, să zugrăvească o întreagă galerie de caractere umane. Se pare că acest lucru l-a interesat cu precădere, căci este semnificativ faptul că, atât la început, cât şi în ultimele pagini ale volumului 5, face consideraţii despre "caracter" şi "caractere".

Ion Ioanid s-a stins din viaţă duminică 12 octombrie 2003, la München, departe de ţara în care şi pentru care a suferit. Monumentala sa operă, „Închisoarea noastră cea de toate zilele“ (5 volume, în ediţia princeps), pe care ne-a lăsat-o moştenire, nu este doar literatură, sau nu este în primul rând literatură, ci un document cutremurător.

Citate

"Recunosc că nici înainte de arestare şi cu atît mai mult după experienţa vieţii petrecute în închisoare nu m-au impresionat şi nu am fost în stare să acord respectul cuvenit, din principiu, gradelor, titlurilor, sau membrilor ierarhiei vreunei organizaţii, fie ea politică, militară, ori bisericească, decît în măsura în care oamenii care le reprezentau erau, într-adevăr, respectabili. Nici uniformele, nici numele sonore, nici originea socială, nici chiar vîrsta părului cărunt nu m-au împiedicat să-i apreciez după alte criterii decît ale onestităţii şi caracterului integru. [...] Am respectat şi admirat numai nobleţea de caracter. Nu cred că te înnobilează nici sîngele, nici gradul de cultură, nici munca !" (Închisoarea noastră cea de toate zilele, ediţia I, Albatros, Bucureşti, 1996, vol. 5, p. 264)

„În virtutea aceleiaşi solidarităţi, care mă leagă si azi de vechii mei camarazi de detenţie, dedic această carte de amintiri celor care au trecut prin închisorile comuniste şi nu mai sunt acum printre noi, ca sa ştie, acolo în lumea în care se afla, ca nu i-am uitat. De asemenea, şi celor care au supravieţuit închisorilor şi îşi trăiesc ultimii ani într-o "libertate" suspectă , care pregetă să le facă dreptate. Dar am scris aceste amintiri şi pentru ceilalţi, pentru acei neoameni care şi-au legat semenii în lanţuri, i-au lovit şi schingiuit, i-au înfometat şi i-au ucis fără milă, ca să ştie şi ei că nu i-am uitat şi că numele şi faptele lor vor fi consemnate în paginile de ruşine ale istoriei noastre" (Închisoarea noastră cea de toate zilele, ediţia I, Albatros, Bucureşti, 1996, vol. 5, p. 269)

Cărti de Ion Ioanid


Cum Cumpăr Cum plătesc Livrare
0 cărţi in coş
Total : 0 RON