Octavian Codru Taslauanu

Biografie şi Bibliografie

 -
Octavian Codru Tăslăuanu (1 februarie 1876, Bilbor, judeţul Harghita - 22 octombrie 1942, Bucureşti) este un publicist şi memorialist. Este fiul Anisiei (născută Stan) şi al lui Ioan Tăslăuanu, preot. Învaţă mai întâi la şcoala confesională din sat, apoi la şcoala cu limba de predare maghiară din Sânmiclăuş, urmează cursurile gimnaziale la Gheorghieni, iar pe cele liceale la Năsăud, Braşov şi Blaj, absolvind în 1895. Scurtă vreme e practicant la cancelaria notarială din Bicaz, apoi, trecând munţii, din 1896 va fi pedagog şi institutor la Craiova.

După ce efectuează stagiul militar la Triest şi Pola, se înscrie la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti, al cărei licenţiat devine în 1902. Printre profesori se numără Titu Maiorescu - magistrul preferat, pe care îl va supranumi „dascăl al neamului" - şi N. Iorga, ambii cu o influenţă majoră asupra ideilor viitorului publicist şi militant cultural. În timpul studiilor frecventează cercul de la revista „Floare-albastră", unde îi cunoaşte pe Ilarie Chendi şi pe St. O. Iosif, scrie articole pentru „Tribuna poporului" (Arad, 1901).

În 1902 pleacă la Budapesta, unde activează ca secretar al Consulatului General al României (1902-1906), redactor şi editor al revistei „Luceafărul", întemeietor, în 1905, al tipografiei publicaţiei, în care ies primele cărţi ale lui Octavian Goga (Poezii), Ion Agârbiceanu (De la ţară), George Murnu (traducerea Iliadei de Homer) etc. Mutat la Sibiu, devine secretar administrativ al Astrei (1906-1914), fiind şi director al muzeului asociaţiei şi conducând un timp revista „Transilvania".

Debutează editorial cu volumul Informaţii literare şi culturale (1903-1910), apărut în 1910. Ia parte la războiul mondial, impresiile de combatant consemnându-şi-le în memorialul Trei luni pe câmpul de război (1915), subintitulat „ziarul unui român, ofiţer în armata austro-ungară, ce a luat parte cu glotaşii români din Ardeal la luptele din Galiţia". Rănit, spitalizat la Sibiu, pleacă la sfârşitul lui aprilie 1915 la Bucureşti. Colaborează la „Epoca" (rubrica „Vorbeşte Ardealul"), „Capitala", „Tribuna" (Bucureşti). Participă ca ofiţer la luptele de la Oituz şi Mărăşeşti, e prezent în „Gazeta ostaşilor" şi în „România" (Iaşi), se află între fondatorii Ligii Poporului.

După război e ales membru al Marelui Sfat Naţional din Ardeal, în 1919 este deputat de Tulgheş, un an mai târziu devine ministru al Comerţului, Industriei şi Lucrărilor Publice, iar în 1926 senator de Mureş. Însă principalul cadru în care îşi va manifesta vocaţia militantă va fi întotdeauna cel cultural. În 1919 este ales vicepreşedinte al Societăţii Scriitorilor Români. Editează centru scurt timp, la Bucureşti, „Luceafărul" (1919-1920), colaborează intermitent la „Ţara noastră", „Dimineaţa", „Universul", „ABC", „Zorile", „România literară", „Gazeta Ciucului" etc. Înfiinţează Institutul de Arte Grafice „Luceafărul" la Bucureşti şi Institutul de Arte Grafice „Ardealul" la Cluj. În 1941, împreună cu Emil Giurgiuca şi Dan Botta, redactează revista „Dacia". De-a lungul vremii a mai semnat T. Codru, Ion Brad, Mihai Stan.

Numele lui Tăslăuanu se leagă, alături de cel al lui Octavian Goga, îndeosebi de revista „Luceafărul", în a cărei redacţie intră în iulie 1902, chiar după înfiinţarea publicaţiei. Se află în conducerea ei din 1903 (când devine proprietar şi editor), cu o întrerupere în 1914-1919, din cauza războiului, până în 1920. „El a fost - afirmă Sextil Puşcariu - înainte de toate un organizator. Rolul lui la «Luceafărul» îl aseamăn cu rolul lui Iacob Negruzzi la «Convorbiri literare». [...] Cel ce, păşind de la început în redacţia «Luceafărului» cu toată masivitatea firii sale energice, a făcut din foaia câtorva studenţi timizi de la Budapesta revista cea mai citită şi mai prezentabilă în România, a fost Tăslăuanu."

Programul lui Tăslăuanu este „propovăduirea culturii în popor", promovarea specificului transilvănean, dar şi a specificului naţional în genere, apropierea de cultura şi limba română din Regat, într-un cuvânt - un program menit a pregăti, ca şi la publicaţiile conduse de N. Iorga, unirea politică a românilor. Totuşi, ideologia lui Tăslăuanu exprimată în „Luceafărul", ca şi gândirea sau acţiunea lui, nu se identifică cu orientarea sămănătoristă (cu care uneori au fost abuziv asimilate). Le desparte nu doar tradiţia specifică a militantismului ardelenesc, ci şi adoptarea unor idei maioresciene, precum lupta împotriva stricătorilor de limbă, denunţarea dilentatismului, promovarea criteriului estetic în publicarea şi comentarea literaturii. De exemplu, „ţărănismul" nu e acceptat de el ca „teorie estetică". Dezvăluie „declamaţiunile mincinoase despre unitatea culturală a neamului românesc" şi vorbeşte despre „cultura domnilor" („internaţională") şi „cultura ţăranilor" („naţională"), despărţite de o prăpastie, ca în articolul Două culturi din 1908.

Calea de rezolvare a acestei rupturi şi a omogenizării culturii naţionale e văzută într-un chip radical: desfiinţarea „clasei de bogaţi". Cum era de aşteptat, articolul a provocat reacţii polemice vehemente, care au condus la moderarea poziţiei lui Tăslăuanu. Publicistul formulează şi idei din câmpul teoriei şi criticii literare. După el, caracteristica scriitorilor transilvăneni ar sta într-o dramatică dualitate spirituală: tensiunea dintre impulsul autohton tradiţionalist („static") şi cel european („faustic", „heraclitic"), ilustrată exemplar de creaţia lui Octavian Goga.

Din iniţiativa lui, în 1910 „Luceafărul" realizează o amplă anchetă privitoare la poporanism, în cadrul căreia se înscrie şi răsunătorul său articol despre cele două culturi. Comentariile critice ale lui Tăslăuanu, probe şi conştiincioase, nu se disting în peisajul epocii prin judecăţi de valoare care să se impună. Cronicarul preferă literatura inspirată din realităţile naţionale istorice sau contemporane, iar ierarhizările operate sunt adesea contrare judecăţilor ce vor fi omologate de istoria literară şi chiar de foiletonistica vremii (de exemplu, Ioan Adam îi pare superior lui Duiliu Zamfirescu, iar C. Sandu-Aldea lui Mihail Sadoveanu).

Cronicile teatrale şi plastice au meritul că folosesc un limbaj accesibil, şi dacă, îndeobşte, ele propun ierarhii valorice nepertinente, uneori se întâmplă să includă şi opinii juste, chiar de pionierat. De pildă, Tăslăuanu se numără printre primii publicişti care subliniază valoarea europeană a sculpturii lui Constantin Brâncuşi. Operă de popularizare făcută de un om cultivat, publicistica lui e străbătută de idealul luminării şi al educării în sensul unităţii spirituale româneşti şi al unei culturi naţionale cu deschidere europeană. Mai importantă pentru istoria literară, prin substanţa ei documentară, ca şi prin unele fulguraţii de critică literară, e memorialistica lui Tăslăuanu referitoare la revista „Luceafărul" şi la Octavian Goga.

Paginile publicate în timpul vieţii (1936, 1939), cărora li se alătură cele postume din Spovedanii (1976), precum şi bogata lui corespondenţă, relevă un scriitor capabil să reînvie o epocă, să reconstituie atmosfera şi să portretizeze unele personalităţi definitorii ale anilor pe care i-a traversat. Pe nedrept ignorată e proza de război a lui Tăslăuanu, strâns autobiografică, interesând prin autenticitatea notaţiei - autenticitate teoretizată în termeni care anticipează frapant tezele lui Camil Petrescu despre literatura de război.

Opera literară

• Informaţii literare şi culturale (1903-1910), Sibiu, 1910;
• Trei luni pe câmpul de război, Bucureşti, 1915; ediţia II, Bucureşti, 1915;
• Hora obuzelor, Bucureşti, 1916;
• Pentru neam. De ce România nu putea urma altă cale, Iaşi, 1918;
• Statele Unite ale Orientului, Târgu Mureş, 1924;
• Valuri politice, Bucureşti, 1933;
• Sub flamurile naţionale, Sighişoara, 1935;
• Amintiri de la „Luceafărul", Bucureşti 1936;
• Octavian Goga. Amintiri şi contribuţii la istoricul revistei „Luceafărul", partea I: Epoca budapestană, Bucureşti, 1939;
• Spovedanii, ediţie îngrijită de Gelu Voican, prefaţă de Vasile Netea, Bucureşti, 1976;
• Obsesia europeană. Studii politice, ediţie îngrijită de Gelu Voican-Voiculescu, postfaţă de Vasile Secăreş, Bucureşti, 1996;
• Din vârtejul războiului, I-III, ediţie îngrijită şi prefaţă de Gelu Voican-Voiculescu, Bucureşti, 2001.
 

Cărti de Octavian Codru Taslauanu


Cum Cumpăr Cum plătesc Livrare
0 cărţi in coş
Total : 0 RON