Oltea Alexandru

Biografie şi Bibliografie

 -
Oltea Alexandru (pseudonim al Oltei Epureanu; 22 iunie 1930, Cernăuţi, România Mare - 28 iulie  1991, Bucureşti) este o prozatoare. Este fiica avocatului Emil Epureanu, prieten cu Mihail Ralea şi Ionel Teodoreanu, şi a Ştefaniei Alexandru (născută Hotinceanu), învăţă­toare. Urmeză cursurile primare, gimnaziale şi liceale la Bucureşti, în 1948 intrând la Facultatea de Filologie, pe care a absolvit-o în 1952. Debutează în presă cu un reportaj de la Bumbeşti-Livezeni, Bucuria muncii. A lucrat ca redactor la revistele „Femeia" şi „Căminul" (1948-1950), apoi, mai bine de două decenii, la „Săteanca". Prima ei carte, romanul Racul, apare târziu, în 1970.

Temele prozei semnate de Alexandru - solitudinea, bătrâneţea, culpa morală, spaţiul închis, feminitatea ratată social, dar împlinită din unghiul unei trăiri meditative - conferă acestui univers, limitat în aparenţă, o anume profunzime a sondării psihologice. Componentele realului, fără să fie pretexte anali­tice, potenţează totuşi notaţia caracterologică pe linia detectării unui nucleu dilematic al fiinţei. Tehnica de creare a psihologiilor compozite, speculate lucid, fără tentaţia abisalului, dar convingător la nivelul ansamblului comportamental, suferă din pricina manierei monocorde.

Strict vorbind, romanul Racul este urmărirea unui proces de conştiinţă: tatăl moare, fiul îi regândeşte existenţa, presupunând o crimă şi identificând ipotetic asasinul, rând pe rând, în douăsprezece personaje, toate cu o vină potenţială. Chiar dacă este sugerată ipoteza sinuciderii, misterul întreţine atmosfera de anchetă existenţială. Firea slabă a eroului, complexul patern care îl face să complice până şi psihologiile lineare, lipsa unor coordonate care să ridice nivelul epicii la ideea majoră conţinută doar virtual de fapte sunt elemente care, în ciuda reuşitei de atmosferă a cărţii, dizolvă în cele din urmă tensiunea analitică.

Cu Veghea bătrânei doamne Gall (1973), raportul dintre tehnica psihologică (rememorarea, indefinitul reacţiilor, solitudinea chinuitoare şi, din nou, complexul vinei) şi cea narativă (cadru cu totul formal) se precizează în favoarea celei dintâi. Bătrâna eroină (realitate sau numai ficţiune) devine o prezenţă obsedantă pentru personajul narator.

Într-un proces desfăşurat cu hipnotică lentoare, se clarifică o existenţă vinovată. Casa Emilianei (1975), deşi operează cu aceleaşi motive, se constru­ieşte nu monovalent, ca până acum, ci plurivalent, fiind, pe de o parte, o însumare de procese de conştiinţă şi, pe de alta, un cumul de singurătăţi fals comunitare. Personajele navighează în derivă unele pe lângă altele, unite doar sub fascinaţia unicului erou pur al cărţii (Maria) şi prin forţa de caracter a bătrânei Emiliana.

Restrângând iarăşi cazuistica, „Niciodată toamna..." (1977), roman al unei bătrâne, Betina, dă seama de riscurile tehnicii narative a autoarei. Cu o mare doză de artifi­cial, romanul e realizat mai mult la nivelul liric al motivului (solitudinea bătrâneţii). Simţind parcă pericolul autopastişei, Alexandru inaugurează prin Sertarul cu medalii (1980) un roman de familie (cu note autobiografice), unde accentului psihologizant i se adaugă respiraţia epică a dimensiunii istorice. Este vorba de familia bucovineană de la finele veacului XIX şi începutul de secol XX. La un prim nivel de lectură, cartea este o nouă sumă de psihologii individuale, însă în profunzime ea este o reconstituire de destin colectiv.

Opera

• Racul, Bucureşti, 1970;
• Veghea bătrânei doamne Gall, Bucureşti, 1973;
• Casa Emilianei, Bucureşti, 1975;
• „Niciodată toamna...", Bucureşti, 1977;
• Sertarul cu medalii, Bucureşti, 1980;
• Cărarea îngustă, Bucureşti, 1983.

Cărti de Oltea Alexandru


Cum Cumpăr Cum plătesc Livrare
0 cărţi in coş
Total : 0 RON