Poetii Vacaresti

Biografie şi Bibliografie

 -
Poeţii Văcăreşti pot fi consideraţi adevăraţi precursori ai literaturii româneşti moderne, alături de Costache Conachi. Ei sunt exponenţi tipici ai epocii în care trăiesc, atât prin mentalitatea social-politică, cât şi prin literatura propriu-zisă. Intervalul 1780-1840, cunoscut, în periodizările literaturii române, sub numele de „perioada premodernă”, are anumite trăsături eterogene, diversificate, tipice unei perioade de tranziţie. În această epocă, dominaţia otomană se atenuează, influenţa occidentală este tot mai marcată, cărţile şi ideile apusene reapărând în circuitul societăţii româneşti. Poeţii acestei perioade nu au o conştiinţă acută a condiţiei lor, datorită lipsei unei tradiţii literare „laice”, ei nu sunt nişte profesionişti ai scrisului, chiar dacă traduc şi imită, având o deosebită predilecţie pentru poezia de dragoste şi fiind, totodată, influenţaţi de poezia neoclasică europeană. Pe de altă parte, datorită caracterului lor adesea facil şi de o expresivitate apropiată de cea populară, multe creaţii lirice intră în folclor, sub forma aşa-numitelor „cântece de lume”.
Ienăchiţă Văcărescu e descendentul unei vechi familii boiereşti, deţinând el însuşi mai multe funcţii administrative (vistiernic, mare spătar, mare ban). Ienăchiţă Văcărescu e autorul uneia dintre primele gramatici ale limbii române, Observaţii sau băgări de seamă asupra regulelor şi orânduelelor gramaticii româneşti (1787). Aici este enunţată limpede ideea latinităţii limbii române („limba rumănească urmează limbii talieneşti şi celorlalte ce sunt asemenea acesteia, carele au începutul din limba latinească”). De asemenea, Ienăchiţă Văcărescu elogiază traducerea Bibliei din 1688, propunând totodată o simplificare a alfabetului chirilic şi recomandând îmbogăţirea vocabularului cu termeni din limba greacă. Terminologia gramaticală a lucrării este imitată după limba italiană (soztantiv, adiectiv, propozitione, nume propriu, neutru, indicativ, imperfectu). Ultima parte a gramaticii lui Ienăchiţa Văcărescu e consacrată poeticii, expunând, în spirit clasic, principii de tehnică a versificaţiei, ilustrate cu numeroase exemple, după modelul prozodiei antice şi moderne. De asemenea, Ienachiţă Văcărescu a lăsat două dicţionare în manuscris (turco-român, româno-turc, germano-român, româno-german). În domeniul istoriei, Ienachiţă Văcărescu e autorul lucrării Istoria prea puternicilor împăraţi otomani, în manuscris, alcătuită din două părţi şi relatând evenimentele între anii 1300-1791. Relatarea are, adesea, un pronunţat caracter memorialistic, impunându-se prin pitorescul detaliilor şi arta portretului expresiv, de coloratură morală. În domeniul poeziei, Ienăchiţa Văcărescu cultivă modalităţi variate; scăpate de sub constrângerea prozodiei rigide, savante, poeziile sale cultivă, totuşi, un anume convenţionalism expresiv, dar vădesc şi prospeţimea contactului viu cu folclorul. Poeziile cele mai reprezentative sunt: Într-o grădină, Amărâtă turturea, Spune, inimioară, spune etc. Nu se poate tăgădui totuşi, că unele poezii ale lui Ienăchiţă Văcărescu au, dincolo de timbru ori de accentele confesive, şi unele dominante didactice ori moralizatoare. Mult mai bine individualizată, ca sensibilitate şi expresie lirică, e poezia de dragoste, care „arată deja o sensibilitate obosită, crepusculară, curioasă la un spirit întemeietor (...). Interogaţia a devenit o subtilitate a stilului, o convenţie rotită cu abilitate în versuri, pentru a marca o sublimitate, o pasiune în grad maxim, incapabilă din pricina propriei ei forţe să se exprime” (Eugen Simion). Poet cu o incontestabilă conştiinţă a dificultăţilor scrisului, ce resimte, cum ar spune Flaubert, „les affres du style”, Ienăchiţă Văcărescu a fost un spirit întemeietor, ce priveşte cu egală şi constantă preocupare înspre latura morală a scrisului, dar şi spre pragul – limitativ, nedesăvârşit, precar – al limbajului ce trebuie să întemeieze dicţiunea poetică, să dea trup fiorului liric. Această latură a personalităţii lui Ienăchiţă e consemnată de Eugen Simion, în Dimineaţa poeţilor: „Faptul că poetul se gândeşte să exprime aceste legi morale prin poetice faceri arată că lângă conştiinţa morală stă trează şi conştiinţa estetică. Ea întâmpină însă, cum s-a văzut, imperfecţiunea limbajului. Ienăchiţă are, atunci, convingerea că naşterea poeziei coincide cu naşterea limbii care încearcă s-o exprime (...). Sentimentul lui profund este că scrie prima literă a alfabetului, stabileşte table morale, fundează o logică şi o estetică. Sentiment, încă o dată, de întemeietor, hărăzit să devină model”.

Cărti de Poetii Vacaresti


Cum Cumpăr Cum plătesc Livrare
0 cărţi in coş
Total : 0 RON