Robert Musil

Biografie şi Bibliografie

 -
Robert Musil (n. 6 noiembrie 1880, Klagenfurt, Austria — d. 15 aprilie 1942, Geneva, Elveţia) a fost un scriitor austriac. Capodopera care l-a şi consacrat în spaţiul literar şi cultural german, Omul fără însuşiri (germ. Der Mann ohne Eigenschaften, 1930-1933), l-a plasat printre cei mai importanţi romancieri ai secolului XX, alături de Marcel Proust (În căutarea timpului pierdut) şi James Joyce (Ulise).

Biografia

Robert Musil a fost întotdeauna un imigrant, un "nobel outsider", cum mărturisea el însuşi", trăind între Klagenfurt, Styria, Viena şi Berlin, sfârşindu-şi zilele în exil, la Geneva. Viaţa sa, prea puţin cunoscută de altfel, poate fi luminată prin Jurnalul său, compus din 32 de caiete, un document de o valoare istorică, psihologică şi filozofică excepţională.

Robert Matthias Musil se naşte la 6 noiembrie 1880 la Klagenfurt, în Austria. Este fiul lui Alfred Musil (1846-1924), inginer-mecanic, bănăţean originar din Timişoara, România, şi al Herminei Musil (1853-1924), născută Bergauer şi originară din Linz. Personalitatea părinţilor a influenţat caracterul şi estetica literară a viitorului scriitor: "Tatăl meu avea spiritul clar, mama îl avea complet alandala", va mărturisi Musil mai târziu. Este al doilea copil al cuplului. Sora sa mai mare, pe nume Elsa, murise la vârsta de un an. Musil va face din ea în scrierile sale o adevărată prezenţă, obiect al unui "cult".

În 1882, familia părăseşte Klagenfurt pentru a se stabili în Styria (Boemia).

În 1886, Musil este victima unei boli nervoase de origine cerebrală, în urma căreia va mai avea două atacuri în 1898-1890. Intră la colegiul din Styria în 1890. În 1891, familia se mută din nou, de data aceasta la Brno. Musil se dovedeşte a fi un copil recalcitrant, rebel faţă de educaţia pe care părinţii doresc să i-o inculce, ceea ce-i face pe aceştia să-l trimită în pensiune, la şcoala militară din Eisenstadt. În septembrie 1894, intră la liceul militar pentru tineri ofiţeri Mährish-Weisskirchen (în Hraniţia). Aceşti ani vor forma trama romanului Rătăcirile elevului Törless (Die Verwirrungen des Zöglings Törless, 1906), debutul său romanesc şi primul succes literar.

Studii şi lecturi

În septembrie 1897, Musil intră la şcoala politehnică din Brünn, în construcţii mecanice. Din acelaşi an datează şi primele însemnări din Jurnal. Printre lecturile sale se numără: Friedrich Nietzsche, Novalis, Dostoievski, Ralph Emerson, Maurice Maeterlinck şi Aristotel (Poetica mai ales), autori care l-au influenţat durabil, aşa cum a mărturisit-o. Scrie de asemenea poezii şi câteva schiţe de piese dramatice, astăzi pierdute.

În 1899 redactează primul său manuscris, Domnul Vivisector, care pune deja bazele esteticii sale literare şi mai ales a observaţiei ştiinţifice a vieţii. În acelaşi an se îndrăgosteşte de Valerie (este numele pe care i-l dă în Jurnal) al cărei nume real este Paula Ulmann, o actriţă din Brünn. La 10 noiembrie 1899 reuşeşte primul examen de stat în vederea obţinerii diplomei de inginer.

În 1900 îşi stabileşte primele contacte literare. Se întâlneşte cu scriitori din Brünn, precum Karl Hans Strobl şi Franz Schamann. Lecturile sale se diversifică : citeşte Kant, Peter Altenberg, Richard von Schaukal, Rilke, Stefan George, Hugo von Hofmannsthal şi Charles Baudelaire. Are o relaţie cu Herma Dietz, care va deveni modelul personajului Tonka din nuvela eponimă. În acelaşi an se îmbolnăveşte de o boală venerică de origine necunoscută.

La 18 iulie 1901 obţine diploma de inginer mecanic, dar decide la 1 octombrie să-şi efectueze serviciul militar ca voluntar, în al 49-lea regiment imperial şi regal de infanterie "Freiherr von Hess" din Brünn. Rămâne până la 30 septembrie 1902 şi citeşte abundent din Nietzsche în toată această perioadă.

În 1902 Jurnalul său se îmbogăţeşte de numeroase lecturi şi adnotări (printre care Cursurile ştiinţifice populare de filozofie pozitivistă, ale lui Ernst Mach, reflecţiile lui D'Annunzio şi teoria estetică a lui Schiller). Lectura romanului lui Leopold Andrian, Grădina cunoaşterii, îl conduce către o scriitură personală şi complezentă, apropiată de romantism. Îşi consemnează cu minuţiozitate stările sufleteşti, sentimentele şi senzaţiile. În luna octombire a aceluiaşi an, efectuează un voluntariat de un an ca asistent al profesorului Julius Carl von Bach la şcoala politehnică din Stuttgart, până în 1903. Musil va descrie această perioadă drept plictisitoare, în pofida unei relaţii sentimentale cu o femeie cultivată precum Stephanie Tyrka, care va deveni o vreme egeria sa.

În ianuarie 1903, Musil este numit locotenent în rezervă. Îşi îndeplineşte perioada militară de o lună la cazarma din Brünn, din 15 aprilie în 12 mai. În luna august lucrează serios la romanul Rătăcirile elevului Törless. Schiţează şi primele pagini dintr-un roman autobiografic, care prefigurează Omul fără însuşiri şi pe care îl intitulează provizoriu "Lucrări preliminare la un roman". Musil citeşte foarte mult şi îşi extinde cultura literară la romanticii şi clasicii germani, cât şi la autorii contemporani. În octombrie 1903 îşi reia studiile la Universitatea din Berlin, în ştiinţe umane. Se înscrie la filozofie şi la psihologie experimentală, la cursurile lui Carl Stumpf (în primul semestru al anului universitar 1903-1904). Îşi continuă în acelaşi timp relaţia sa cu Herma Dietz care studiază şi ea la Berlin.

Debuturi literare

În 1905, termină redactarea romanului Rătăcirile elevului Törless şi trimite manuscrisul mai multor edituri din Berlin, Viena şi Iena. Celebrul critic literar berlinez Alfred Kerr, căruia îi dă un exemplar, îl consideră promiţător. Musil continuă să citească, în principal eseuri (de Ellen Key, Înflorirea sufletului prin artă, de Ralph Emerson, Eseuri, dar mai ales cartea lui Jacob Burckhardt, Cultura Renaşterii în Italia). În decembrie, editorul Wiener Verlag acceptă publicarea romanului Rătăcirile elevului Törless.

În 1906, Musil face cunoştinţă cu Martha Marcovaldi, viitoarea sa soţie, născută Heimann (21 ianuarie 1874 - 24 august 1949). Martha este atunci pictoriţă, aleva impresionistului german Lovis Corinth şi trăieşte la Berlin, separată fiind de al doilea său soţ, Enrico Marcovaldi (fusese căsătorită prima oară cu Fritz Alexander). În octombrie apare romanul Rătăcirile elevului Törless la Wiener Verlag. Critica elogioasă publicată la 21 decembrie în ziarul Der Tag sporeşte vânzările romanului. Acesta este inspirat din anii petrecuţi de Musil la liceul militar, chiar dacă autorul refuză orice apropiere autobiografică. Intriga evocă raporturile ambigue pe care le întreţin elevii şcolii W. Succesul critic considerabil cu care este primită cartea îl face pe Musil să spere că ar putea trăi din scris.

În 1909, Musil refuză un post de asistent la catedra lui Alexius von Meinong propus de universitatea din Graz. Scriitorul preferă să lucreze la drama Exaltaţii, care nu va fi publicată decât în 1921. Îl întâlneşte pe Ludwig Klages care îi va inspira personajul Meingast din Omul fără însuşiri. În 1910, Musil candidează în zadar pentru postul de critic la revista Berliner Zeitung am Mittag. În noiembrie, face o călătorie la Roma, în Italia, împreună cu Martha, unde termină nuvela Îndeplinirea dragostei (publicat în 1911). La 15 aprilie 1911 Musil se căsătoreşte cu Martha Marcovaldi, după divorţul acesteia.

Din 1911 în 1914 lucrează ca bibliotecar la Universitatea tehnică din Viena. În februarie 1914, devine redactor al prestigioasei reviste literare berlineze Die Neue Rundschau. Se instalează la Berlin, împreună cu Martha.

Războiul

Declaraţia de război din august 1914 dă peste cap viaţa lui Musil. "Războiul s-a prăbuşit peste mine ca o boală, ca o febră care o însoţeşte", spune el. Părăseşte Berlinul şi este mobilizat în Austria, cu gradul de locotenent. Ia comanda companiei I a batalionului pedestru 24 a armatei teritoriale austro-ungare, cu cantonamentul la Linz. Cere să fie transferat în Galiţia, dar este trimis pe frontul italian, în Tirolul de Sud. Urmează o serie de transferuri în diferite cantonamente. La 14 martie 1914, în apropiere de Arabba, se îmbolnăveşte de ulcer, gingivită şi faringită. Este transferat la Covara, iar apoi la spitalul militar din Bruneck. La 20 martie este transferat la Innsbruck, iar la 8 aprilie la Praga-Karolinenthal pentru o neurastenie depresivă[9], unde îl întâlneşte pe Franz Kafka. Odată restabilit, Musil este detaşat de pe front la 20 aprilie şi numit la 9 iulie 1916 redactor la ziarul militar Die Soldaten-Zeitung, unde va scrie texte anonime. Rămâne în acest post mai puţin de un an, fiindcă la 15 aprilie 1917 ziarul este desfiinţat, iar Musil trimis alături de comandantul armatei din Isonzo la Adelsberg, în Slovenia. Promovat căpitan la 17 noiembrie 1917, îşi petrece sfârşitul războiului la Viena, la Kriegpressequartier, unde este însărcinat să se îngrijească de moralul trupelor. Devine de asemenea redactor al primului număr al ziarului naţionalist Patria (Die Heimat) care apare la 1 martie 1918.

Experienţa războiului va fi pentru el decizivă. Multe din scrierile sale ulterioare vor examina războiul şi consecineţele sale asupra civilizaţiei, gândirii şi artei. Multe din impresiile şi anecdotele culese de pe front vor fi încorporate romanului Omul fără însuşiri.

Omul fără însuşiri

La 8 aprilie 1928, Musil publică în cotidianul Der Tag un extras din viitorul roman Omul fără însuşiri, intitulat "Cacania. Un fragment".

Prima versiune a operei magistrale a lui Musil apare în 1930, având 630 de pagini. În martie autorul depusese manuscrisul la Editura Rowohlt care va scoate pentru început 5000 de exemplare. Cu ocazia unui interviu dat ziarului rus de la Moscova, Novy Mir, Musil mărturisea că lucrează la "un tablou satiric şi utopic al culturii occidentale moderne". Primul volum al Omului fără însuşiri apare în octombrie. În decembrie, scriitorul Thomas Mann îl declară în revista literară Das Tagebuch romanul anului. Volumul al doilea apare în 1933, an în care, după venirea lui Hitler la putere, Musil părăseşte Germania şi se stabileşte la Viena. Diferendul cu Editura Rowohlt îl face să caute un alt editor. În ciuda elogiilor de care romanul s-a bucurat în Franţa, din partea lui Jean Paulhan şi Bernard Groethuysen, La Nouvelle Revue Française refuză publicarea sa în integralitate (Musil a refuzat cenzurarea anumitor pasaje). Doar două capitole sunt publicate în revista franceză Mesures, alături de textele altor mari scriitori. La 16 noiembrie 1934, Musil face o lectură publică a romanului său la Zürich, la care asistă şi Thomas Mann care va scrie ulterior în Jurnalul său : "Înalt nivel al romanului lui Musil, comparabil cu Proust". Scriitorul Wolfgang Ystade, într-un interviu acordat ziarului Deutsche Zeitung din 20 noiembrie 1935, regretă că premiul Nobel de literatură i-a fost acordat lui Luigi Pirandello şi nu lui Robert Musil. Îl propune de altfel ca viitor candidat.

La 6 februarie 1936, Musil anunţă editorului Rowohlt apariţia celui de-al treilea volum al Omului fără însuşiri, care va rămâne neterminat. Victimă a unei indispoziţii în urma unei băi în Diana Bad din Viena, Musil încearcă să obţină în zadar o pensie din partea statului.

În 1937, Musil întrerupe orice colaborare cu editorul Rowohlt. Noul editor, Bermann-Fischer, relansează al doilea volum din Omul fără însuşiri. Un capitol din roman este publicat în ianuarie în revista editată de Thomas Mann în exil, Maß und Wert. Este ultima publicaţie a lui Musil din timpul vieţii.

Un roman polifonic

Operă capitală a lui Musil, Omul fără însuşiri este un roman dens, amestecând impresii fugitive şi un soi de intelectualism greu accesibil publicului larg. Decupajul în trei volume aparţine de fapt ultimului editor Adolf Frisé, în ediţia publicată la 10 ani după moartea autorului, în 1952. Musil îl publicase iniţial în două volume, primul în 1930, sub titlul Der Mann ohne Eigenschaften (de fapt, Omul lipsit de vreun caracter specific), al doilea în 1933, sub titlul Către dominaţia militară sau Criminalii. Către sfârşitul vieţii, Musil a mai adăugat 50 de capitole, din care editorul va compune un al treilea volum după moartea autorului. În ultima ediţie, din 1978, al doilea volum va cuprinde şi capitolele din volumul al treilea.

Aşa cum remarcă Marie-Louise Roth, Musil a început redactarea acestei monumentale lucrări foarte devreme, iar "definitivarea sa (...) l-a ocupat în întregime pe scriitor" în ultimii ani ai vieţii. Omul fără însuşiri retrasează peregrinările lui Ulrich în interiorul unei societăţi burgheze muribinde. Ulrich este de fapt intermediarul prin care Musil însuşi judecă şi analizează lumea cu personajele sale. Caracteristica acestor personaje este că fiecare în parte reprezintă în felul ei o idee, ceea ce l-a făcut pe Stéphane Gödicke să califice opera lui Musil drept un "roman polifonic".

Ultimii ani

După Anschluss-ul din martie 1938, editorul lui Musil părăseşte Viena. Începând din luna iulie, Germania refuză publicaţiile editurii Bermann-Rowohlt, ceea ce conduce la prăbuşirea vânzării cărţilor lui Musil. Se refugiază împreună cu soţia sa, Martha, la Zürich, în Elveţia. Rămas fără venituri şi fără editor, situaţia materială a cuplului este foarte precară. Sunt susţinuţi financiar de admiratori şi prieteni precum familia Mayrisch din Luxemburg şi Church, mecena coeditori ai revistei Mesures. De asemenea, sculptorul austriac Fritz Wotruba şi pastorul protestant Lejeune vor avea grijă ca Musil să aibă din ce trăi până la sfârşitul vieţii.

În octombrie 1938, Operele pre-postume, publicate în decembrie 1934 la Editura Humanitas din Zürich, sunt interzise de autorităţile germane şi austriece, pe motiv că ar avea caracter dizident. În 1939, întreaga operă a lui Musil va avea aceeaşi soartă. Motivele pentru care nu este agreat de nazişti sunt mai ales: 1) că este pacifist; 2) este căsătorit cu o evreică, deci « jüdisch versippt »; 3) estetica sa literară îl califică drept un "autor duşman al Germaniei".

I se oferă un plasament în Villa Tourlaque din apropierea oraşului Cannes (Franţa), precum şi o susţinere financiară din partea Comitetului Internaţional pentru plasamentul intelectualilor refugiaţi din Geneva, pe care le refuză. Fundaţia American Guild for German Cultural Freedom îi oefră o bursă începând cu luna aprilie 1939, dar pentru o perioadă limitată de doar câteva luni. În iunie, sculptorul Fritz Wotruba îi face un bust. În iulie, se stabileşte cu soţia la Geneva. Are de gând să plece în Statele Unite pentru a-şi relansa opera literară.

Robert Musil moare însă la 15 aprilie 1942, la vârsta de 62 de ani, în urma unei congestii cerebrale. Pastorul Lejeune, care l-a susţinut financiar până la sfârşitul vieţii, pronunţă alocuţiunea funebră, în prezenţa a opt persoane prezente la incinerare. Cenuşa îi este dispersată pe muntele Salève, din apropierea Genevei. În 1943, Martha Musil încearcă în zadar să adune semnături şi fonduri pentru publicarea volumului al treilea din Omul fără însuşiri. Ea moare la 24 august 1949 la Roma. De abia în 1950, Adolf Frisé editează extrase din roman, contribuind astfel în mod deciziv la redescoperirea operei lui Musil.

Lista operelor lui Robert Musil în limba originală

    * 1906 : Die Verwirrungen des Zöglings Törless
    * 1911 : Vereinigungen. Zwei Erzählungen
    * 1921 : Die Schwärmer. Schauspiel in drei Aufzügen.
    * 1923 : Grigia. Novelle.
    * 1923 : Die Portugiesin.
    * 1924 : Drei Frauen
    * 1926 : Vinzenz und die Freundin bedeutender Männer. Possen in drei Akten.
    * 1927 : Rede zur Rilke Feier in Berlin am 16. Januar.
    * 1930 : Der Mann ohne Eigenschaften Roman, Buch Einz, 1. und 2. Teil.
    * 1933 : Der Mann ohne Eigenschaften. Roman, Buch Einz, 3. Teil.
    * 1936 : Nachlaß zu Lebzeiten
    * 1937 : Über die Dummheit. Vortrag.
    * 1943 : Der Mann ohne Eigenschaften, fragments posthumes éditées par l'épouse de Musil.
    * 1980 : Beitrag zur Beurteilung der Lehren Machs und Studien zur Technik und Psychotechnik.
    * 1981 : Briefe
    * 1981 : Gesammelte Werke, 9 volumes, éd. Adolf Frisé, Reinbek bei Hamburg, Rowohlt Verlag.

            Vol. 1-5 : Der Mann ohne Eigenschaften.
            Vol. 6 : Prosa und Stücke.
            Vol. 7 : Kleine Prosa. Aphorismen. Autobiographisches.
            Vol. 8 : Essays und Reden.
            Vol. 9 : Kritik. Literatur-Theater-Kunst 1912-1930.

    * 1981 : Briefe 1901-1942. 2 volumes, éd. Adolf Frisé. Reinbek bei Hamburg, Rowohlt Verlag.
    * 1983 : Tagebücher, 2 volumes, éd Adolf Frisé. Reinbek bei Hamburg, Rowohlt Verlag.
    * 1992 : Der literarische Nachlaß, éd. Friedbert Aspetsberger, Karl Eibl et Adolf Frisé. Reinbek bei Hamburg, Rowohlt Verlag.

Cărti de Robert Musil


Cum Cumpăr Cum plătesc Livrare
0 cărţi in coş
Total : 0 RON