Virginia Woolf

Biografie şi Bibliografie

 -
Virginia Woolf (n. Adeline Virginia Stephen, 25 ianuarie 1882, Londra, d. 28 martie 1941) a fost o scriitoare engleză, eseistă, feministă, editoare şi scriitoare de poveşti, cunoscută drept una dintre figurile moderniste literare de frunte ale secolului al XX-lea.

În perioada interbelică, Virginia Woolf a fost o personalitate marcantă în societatea literară din Londra şi membru al Grupului Bloomsbury. Operele ei cele mai renumite includ: Doamna Dalloway(1925), Spre far (1927), Orlando (1928) şi eseul de dimensiunea unei cărţi A Room of One's Own (1929), cu faimosul său dicton: "O femeie trebuie să dispună de bani şi de o cameră separată, dacă vrea să scrie ficţiune".

Anii tinereţii

Virginia Woolf s-a născut cu numele de Adeline Virginia Stephen în Londra în 1882. Mama ei, o femeie frumoasă şi renumită, Julia Prinsep Stephen (1846-1895), se născuse în India în familia domnului John şi Maria Pattle Jackson şi mai tîrziu s-a mutat în Anglia cu mama ei, unde a fost model pentru pictorii prerafaeliţi, ca de exemplu Edward Burne-Jones.[1] Tatăl ei, Sir Leslie Stephen, era un autor remarcabil, critic şi alpinist. Tînăra Virginia a fost educată de către părinţi în familia unită de pe strada Hyde Park Gate, 22 din Kensington. Ambii părinţi fuseseră căsătoriţi şi rămăseseră văduvi, în consecinţă familia includea copii din trei căsătorii. Julia a avut trei copii cu primul ei soţ, Herbert Duckworth: George, Stelle şi Gerald Duckworth. Tatăl ei fusese căsătorit cu Minny Thackeray, şi avea o fiică: Laura Makepeace Stephen, care a fost diagnosticată ca având o boală mintală şi care a trăit împreună cu familia ei pînă în momentul internării din 1891. Leslie şi Julia au avut împreună patru copii: Vanessa (1879), Thoby (1880), Virginia (1882) şi Adrian (1883).

Statutul domnului Leslie Stephen ca editor, critic şi biograf, şi legătura lui cu William Thackeray (el fiind văduv al fiicei celei mai mici a lui Thackeray), a constat în faptul că urmaşii săi au fost crescuţi într-o ambianţă plină de influenţele societăţii literare victoriene. Henry James, George Henry Lewes, Julia Margaret Cameron (mătuşa Julei Stephen) şi James Russel Lowell, care a fost naşul de onoare al Virginiei, erau printre vizitatorii casei. Descendentă a unui slujitor al Mariei Antoinette, Julia venea dintr-o familie de femei frumoase cu renume care şi-au lăsat amprenta asupra societăţii victoriene ca modele pentru artiştii prerafaeliţi şi primii fotografi. În plus, aveau o imensă bibliotecă din casa lui Stephen, din care Virginia şi Vanessa (spre deosebire de fraţii lor, care au fost trimişi la şcoală) au învăţat despre clasici şi literatura engleză.

În conformitate cu amintirile Virginiei Woolf, amintirile ei din copilărie cele mai, totuşi nu au fost legate de Londra, ci de St. Ives din Cornwall, unde familia îşi petrecea fiecare vară pînă în 1895. Casa de vara a lui Stephen, Talland House, se deschidea spre golful din Portminister, şi există şi în prezent, deşi puţin schimbată. Amintiri despre aceste vacanţe cu familia şi priveliştile, în special cea a farului din Godrevy, au influenţat ficţiunea lui Woolf de mai tîrziu, cel mai evident în Spre far.

Moartea bruscă a mamei în 1895, cînd Virginia avea 13 ani, şi cea a surorii vitrege cu doi ani mai tîrziu, au dus la primile crize nervoase ale Virginiei. Moartea tatălui în 1904 a provocat cel mai serios colaps al ei şi ea fost în scurt timp internată.

Savanţii moderni (inclusiv nepotul ei şi biograful Quentin Bell) cred că crizele nervoase ulterioarele perioade depresive repetate au fost de asemenea influenţate de abuzurile sexuale pe care Virginia şi Vanessa le suferiseră din partea fraţilor vitregi George şi Gerald Duckworth (despre care Virginia îşi aminteşte în eseurile sale autoboigrafice O schiţă a trecutului şi 22 Park Gate). Pe parcursul vieţii, Woolf a fost bolnavă de schimbări bruşte şi periodice ale dispoziţiei şi bolile care ţin de astea. Deşi această instabilitate a afectat deseori viaţa ei socială, activitatea ei literară a continuat cu mici pauze pînă la suicidul ei.

Bloomsbury

După moartea tatălui lor şi cea de-a doua criză nervoasă a Virginiei, Vanessa şi Adrian au vîndut casa din 22 Hyde Park Gate şi au cumpărat o casă în Gordon Square, 46 din Bloomsbury.

După studii la King's College, Cambridge, şi King's College Londra, Woolf a ajuns să-i cunoască pe Lytton Strachey, Clive Bell, Rubert Brooke, Saxon Sydney-Turner, Duncan Grant şi Leonard Woolf, care împreună au format nucleul cercului intelectual cunoscut ca „Grupul Bloomsbury”. Cîţiva dintre membrii grupului au dobîndit proasta reputaţie în 1910 în înşelătoria de la Dreadnought la care Virginia a participat fiind deghizată ca bărbat de la curtea regală din Abisinia. Discursul său complez din 1940 privitor la înşelătorie a fost descoperit recent şi publicat în memoriile colectate în ediţia extinsă The Platform of Time (2008).

Virginia Stephen s-a căsătorit cu scriitorul Leonard woolf în 1912. În ciuda statutului său material nesatisfăcător - Woolf numindu-l pe Leonard în timpul logodnei "evreul fără un bănuţ" - cuplul a menţinut o relaţie frumoasă. Într-adevăr, în 1937, Woolf scria în jurnalul său: "Amorul după 25 de ani nu suportă despărţirea... înţelegi, e o plăcere enormă să fii dorită ca soţie. Şi căsătoria noastră e atît de unitară". Cei doi au colaborat de asemenea pe plan profesional, în 1917 fondînd Hogarth Press, care ulterior a tipărit romanele Virginiei împreună cu operele lui T.S. Eliot, Laurens van der Post, şi alţii. Etosul Grupului Bloomsbury nu încuraja taboorile sexuale, şi în 1922, Virginia a întîlnit scriitoarea şi grădinăreasa Vita Sackvile-West, soţia lui Harold Nicolson. După un început nesigur, ele au avut o relaţie sexuală care a durat de-a lungul anilor 1920. În 1928, Woolf a prezentat-o pe Sackvile-West în Orlando, o fantastică biografie în care viaţa eponimă a eroinei cuprinde trei secole şi ambele sexe. Aceasta a fost numită de Nigel Nicolson, fiul lui Vita Sackvile-West, "cea mai lungă şi cea mai fascinantă scrisoare de dragoste în literatură". După ce relaţia lor s-a încheiat, cele două femei au rămas prietene pînă la moartea lui Woolf în 1941. Virginia Woolf s-a înţeles bine cu fratele ei Adrian şi cu sora Vanessa; Thoby murise din cauza unei boli la vîrsta de 26 de ani.

Suicidul

După terminarea manuscrisului ultimului ei roman (publicat postmortum) Between the Acts, Woolf a cazut victimă depresiei asemănătoare cu cea pe care o mai avusese. Începutul celui de-al Doilea Razboi Mondial, distrugerea casei ei din Londra în timpul atacului prin surprindere, şi primirea rece a biografiei sale de către un prieten- Roger Fly, au agravat starea ei într-atît încît nu a mai putut să lucreze.

Pe data de 28 martie 1941, Woolf s-a sinucis. Ea şi-a îmbrăcat paltonul, i-a umplut buzunarele cu pietre şi a intrat în rîul Ouse din apropierea casei sale, unde s-a înnecat. Trupul lui Woolf a fost găsit abia pe 18 aprilie. Soţul ei a înmormîntat rămăşiţele ei icinerate sub un copac în grădina din Monk's House, casa lor din Rodmell, Sussex.

În ultima ei scrisoare către soţul ei, scria:

„Simt cert că înnebunesc din nou. Simt că nu putem trece din nou prin încă o astfel de stare groaznică. Şi de data aceasta nu mă pot însănătoşi. Încep să aud voci şi nu pot să mă concentrez. De aceea fac ce pare să fie cel mai bun lucru. Tu mi-ai oferit cea mai mare fericire care poate să existe. Nu cred că un cuplu ar fi putut sa fie mai fericit pînă cînd a venit această boală teribilă. Nu mai pot lupta. Ştiu că îţi stric viaţa, că fără mine vei putea lucra. Şi tu o vei face, ştiu. Vezi, nici nu pot să scriu cum se cuvine. Nu pot citi. Tot ce vreau să spun e ca îţi datorez ţie toată fericirea vieţii mele. Ai fost foarte răbdător cu mine şi încredibil de bun. Vreau să spun asta- toată lumea o ştie. Dacă cineva ar fi putut sa mă salveze, ai fi fost tu. Toate m-au părăsit cu excepţia încrederii în bunătatea ta. Nu mai pot continua să-ţi distrug viaţa. Nu cred ca doi oameni ar fi putut sa fie mai fericiţi decît noi.”[2]

Opera

Virginia Woolf a început să scrie ca profesionist în 1905, iniţial pentru Times Literary Supplement, cu un articol despre Haworth, casa familiei Brontë.[3] Primul ei roman, The Voyage Out, a fost publicat în 1915 de către tipografia fratelui ei vitreg, Gerald Duckworth and Company Ltd. Acest roman a fost iniţial numit Melymbrosia, dar Woolf a schimbat titlul în repetate rânduri. Versiunea anterioară a romanului a fost reconstruită de către Louise DeSalvo şi acum este accesibilă publicului larg cu titlul plănuit. DeSalvo susţine că multe din schimbările pe care Woolf le-a făcut în text se datorează schimbărilor din viaţa ei.

Woolf a continuat să publice romane şi eseuri cu un caracter intelectual, bucurîndu-se de succes atît din partea criticilor cît şi a publicului. Multe dintre operele ei au fost publicate pe bani proprii la Hogarth Press. Ea a fost considerată ca fiind una din cele mai mari romanciere a secolului al XX-lea şi unul dintre cei mai însemnaţi modernişti.

Woolf este considerată drept una dintre cei mai mari inovatori ai limbii engleze. În operele sale, ea a experimentat atât cu fluxul conştiinţei şi cu motivele psihologice cît şi cu cele emoţionale ale personajelor. Reputaţia lui Woolf a decăzut brusc dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, însă poziţia ei eminentă a fost restabilită odată cu valul de critică literară feministă din anii 1970.

Opera ei a fost criticată pentru că s-ar fi rezumat la lumea îngustă a intelectualităţii engleze. Unii critici o considerau lipsită de universalitate şi profunzime, fără puterea să comunice lucruri de relevanţă emoţională sau etică unui cititor obişnuit deziluzionat, obosit de estetismul anilor '20. Ea a mai fost criticată de unii ca fiind antisemită, în pofida faptului că era căsătorită cu un bărbat evreu. Acest antisemitism este luat din faptul ca ea deseori scria despre personaje de naţionalitate ebraică în arhetipuri stereotipice şi generalizări.[4] Copleşitorul antisemitism al anilor 1920 şi 1930 a avut o influenţă inevitabilă asupra Virginiei Woolf. Ea scria in agenda sa: "nu-mi place vocea evreiască; nu-mi place rîsul de evreu". Totuşi într-o scrisoare din 1930 către compozitoarea Ethel Smyth, citată în biografia lui Nigel Nicolson, Virginia Woolf, ea îşi aminteşte de mîndria pe care o simţea pentru că Leonard era evreu, confirmînd pornirile ei de snob, "cît uram că mă căsătorisem cu un evreu- ce snoabă eram, deoarece ei au o imensă putere de viaţă". Într-o altă scrisoare către buna ei prietenă Ethel Smyth, Virginia dă dovadă de o critică usturătoare a creştinismului, indicînd egoismul său făţarnic şi afirmînd "evreul meu are mai multă religie în unghia de la un deget de la picior- mai multă dragoste de oameni într-un fir de păr". Virginia şi soţul ei Leonard Woolf de fapt urau şi se temeau de fascismul anior '30 cu antisemismul său, ştiind că erau pe lista neagră a lui Hitler. Cartea ei din 1938 Three Guineas a fost o acuzare a fascismului.[5]

Talentul de scriitoare a Virginiei Woolf a tins să umbrească puterea sa centrală: Woolf după cum se poate demonstra este cea mai lirică romancieră în limba engleză. Romanele ei sînt foarte experimentale: o naraţiune, deseori lipsită de acţiune şi destul de ordinară, este refractată -şi uneori aproape dispersată -în conştiinţa receptivă a personajelor. Lirismul intens şi desăvîrşirea stilistică se contopesc pentru a crea un univers supraîncarcat de imagini auditive şi vizuale.

Intensitatea viziunii poetice a Virginiei Woolf elevează cotidianul, uneori banalul spaţiu- deseori mediul de război - a celor mai multe romane ale sale. De exemplu, Doamna Dalloway (1925) se bazează pe eforturile Clarissei Dalloway, o doamnă din societatea înaltă între două vîrste, să organizeze o petrecere, în momentul în care viaţa ei se compară cu cea a lui Septimus Warren Smith, un veteran din clasa muncitoare care revenise de la Primul Război Mondial, purtînd răni psihologice adînci.[6]

Spre far (1927) descrie două zile la distanţă de zece ani. Subiectul are la bază anticiparea familiei Ramsay a unei excursii spre far şi reflecţia ulterioară despre aceasta, precum şi tensiunile familiale adiacente. Una din temele principale ale romanului o constituie zbuciumul procesului creativ pe care pictoriţa Lily Briscoe îl suportă atunci cînd încearcă sa picteze în mijlocul dramei familiale. Romanul este de asemenea o meditaţie despre soarta oamenilor care alcătuiesc o naţiune în mijlocul războiului, şi despre cei care au peirdut pe cineva drag în război. De asemenea, romanul studiază trecerea timpului, şi cum femeile sunt forţate de către societate să le permite bărbaţilor să le consume echilibrul emoţional.[7]

Orlando (1928) este de o altă calitate comparativ cu toate celelalte romane ale Virginiei Woolf, aşa cum sugerează şi subtitlul: "O biografie". El încearcă să zugrăvească caracterul unei persoane reale, şi este dedicat lui Vita Sackville-West. El are menirea să o consoleze pe Vita, pentru faptul că s-a născut fată şi pentru pierderea casei familiale, deşi prezintă de asemenea o tratare satirică a vieţii şi a operei sale. În Orlando, mijloacele de exprimare ale biografilor istorici sunt ridiculizate; personajul unui biograf pompos este creat pentru a-l lua în rîs.

Valurile (1931) este povestea unui grup de şase prieteni ale căror meditaţii, care corespund mai mult unor recitative decît monologuri interioare propriu-zise, creează o atmosfera ondulatorie care se aseamănă mai mult cu un poem în proză decît cu un roman scris în jurul unei intrigi.

Ultima ei lucrare, Between the Acts (1941) face o totalizare şi amplifică preocupările majore ale lui Woolf: transformarea vieţii prin artă, ambivalenţă sexuală şi meditaţiile la tema trecerii timpului şi a vieţii, prezentate simultan în degradare şi reînnoire - toate plasate într-o naraţiune puternic fantezistă şi simbolică care cuprinde aproape întreaga istorie engleză. Această carte este cea mai lirică din toate operele ei, nu numai în plan sentimental, dar şi în cel stilistic, fiind în cea mai mare parte scrisă în versuri.

Nefiind nici pe departe o simplă recapitulare a ideilor Cercului, opera lui Woolf poate fi înţeleasă ca purtînd un dialog cu Bloomsbury, în special tendinţa ei (informată de G.E. Moore, printre altele) către un raţionalism doctrinar.

Operele ei au fost traduse în mai mult de 50 de limbi, de scriitori de talia lui Jorge Luis Borges şi Marguerite Yourcenar.

Interpretări moderne

În ultimul timp, studiile referitoare la Virginia Woolf s-au concentrat asupra temelor feministe şi lesbiene în opera ei, ca de exemplu colecţia de eseuri critice din 1997, Virginia Woolf: Lesbian Readings, editată de Eileen Barrett şi Patricia Cramer. Mai mult ca atît, Louise A. DeSalvo vede cea mai mare parte a vieţii şi carierei lui Woolf prin prisma abuzului sexual incestuos, pe care Woolf l-a suferit cînd era o femeie tînără, în cartea sa din 1989 Virginia Woolf: The Impact of Childhood Sexual Abuse on her Life and Work („Virginia Woolf: Impactul abuzului sexual din copilarie asupra vieţii şi operei sale”).

Ficţiunea lui Woolf este de asemenea studiată pentru pătrunderea în şocul cauzat de explozie, razboi, clasă, şi societatea britanică modernă. Operele ei documentare cele mai cunoscute, A Room of One's Own („O cameră separată”) (1929) şi Three Guineas („Trei guinee”) (1938), cercetează dificultăţile pe care scriitoarele şi femeile intelectuale le întîlnesc din cauza bărbaţilor care stăpînesc în măsură inegală puterea legală şi economică, şi viitorul femeilor în educaţie şi societate.

Cartea lui Irene Coates Who's Afraid of Leonard Woolf: A Case for the Sanity of Virginia Woolf susţine că modul de a se comporta a lui Leonard Woolf cu soţia sa a dus la agravarea sănătăţii acesteia şi în final, el a fost responsabil de moartea ei. Poziţia, care nu este acceptată de familia lui Leonard, este cercetată în profunzime şi completează unele goluri privitor la tratarea tradiţională a vieţii Virginiei Woolf. În contrast, cartea lui Victoria Glendinning Leonard Woolf: A Biography, care este şi mai mult studiată şi sprijinită de scrieri contemporare, susţine că Leonard Woolf nu numai că-şi sprijinea foarte mult soţia, dar a făcut-o să trăiască atît cît a putut, asigurîndu-i viaţa şi atmosfera de care avea nevoie pentru a trăi şi a scrie. Presupul ansemitism al Virginiei Woolf nu numai că este scos din contextul istoric dar este şi în mare măsură exagerat.

Cărti de Virginia Woolf


Cum Cumpăr Cum plătesc Livrare
0 cărţi in coş
Total : 0 RON