Yasunari Kawabata

Biografie şi Bibliografie

 -
Yasunari Kawabata (川端 康成 Kawabata Yasunari, n. 14 iunie 1899, d. 16 aprilie 1972) a fost un prozator japonez a cărui operă, scrisă într-un stil plin de lirism și subtilitate, i-a adus premiul Nobel pentru literatură în 1968. A fost primul japonez și al treilea asiatic (după Rabindranath Tagore și Șemuel Iosef Agnon), care a câștigat acest premiu.

Scrierile lui Kawabata conțin un spațiu epic gol, non-acțiune și o reducere extremă a problematicii la câteva date, favorizând deplasarea centrului de greutate spre episod și detaliu. Kawabata povestește pe o linie unică, pe un singur plan, în care evenimentele sunt nivelate sub raport valoric, iar un conflict propriu-zis nu se constituie. Elementul-cheie, momentul-surpriză lipsesc, deși o tensiune difuz răspândită în text pare să le cheme.

Yasunari Kawabata a fost fiul unui medic. Deoarece a rămas orfan la vârsta de patru ani, a fost crescut de bunici, dar a fost separat de singura lui soră (care a fost trimisă la o mătușă). Evenimentele tragice din copilăria lui Kawabata continuă prin moartea bunicii, iar mai apoi, a surorii (când Yasunari avea 11 ani). Îngrijit de bunicul său, bolnav și bătrân (care va muri când Yasunari avea 15 ani), perioada adolescenței îi va fi marcată de starea de solitudine și suferință fizică, combinată cu iminența morții, care îi va contura viziunea asupra vieții și a creației. Kawabata a fost ispitit să devină pictor, dar chemarea pentru literatură s-a dovedit mai puternică, lunga agonie și moartea bătrânului fiind descrise în operele sale de mai târziu.

Detalii biografice

Kawabata, născut în Osaka, a urmat cursurile Universității Imperiale din Tokio (Secția de Literatură Japoneză, după ce studiase timp de un an la Secția de Literatură Engleză) pe care a absolvit-o in 1924.

Pe lânga activitatea de scriitor, a fost de asemenea reporter la Mainichi Shinbun din Osaka și Tokio. Deși a fost destul de rezervat în privința fervorii militariste ce a cuprins Japonia în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, s-a implicat destul de puțin și în efortul de reconstrucție al țării de după război, fiind puțin atras de politică. Războiul a avut însa o mare influența asupra sa, egalată poate doar de episodul morții celor dragi din copilărie, iar la încheierea lui a declarat că de atunci înainte nu va putea scrie decât elegii.

S-a sinucis în anul 1972. Au fost emise mai multe teorii, că ar fi fost bolnav, sau că acest lucru s-ar fi datorat șocului provocat de sinuciderea prietenului său Yukio Mishima în 1970. Totuși, Kawabata nu a lăsat nici o explicație scrisă, iar motivele gestului său rămân încă un mister.

Opera

În opinia Stancăi Cionca, utilizarea termenului de roman pentru proza lui Kawabata este discutabilă, în special pentru scrieri ca Dansatoarea din Izu sau Țara zăpezilor.[necesită citare] Nici dimensiunile, nici desfășurarea epică (plată, lineară, simplă, curgând parcă la întâmplare, fară a urma traseul care să conducă conflictul către un punct culminant și un deznodământ) nu permit o astfel de clasificare. Atât ca structură narativă, cât și ca perspectivă asupra vieții și artei, prozele lui Kawabata sunt, în structura lor profundă, mai aproape de vechile jurnale (日記 nikki) și culegeri de povestiri (物語 monogatari) din perioada Heian. Reducând datele narațiunii și eliberând-o de anecdotic, Kawabata creează în spațiul povestirii un vid epic, al cărui singur rol este de a potența tensiunea și puritatea trăirii concrete imediate, care constituie substanța reală a cărților sale, în tradiția cultului peren al literaturii japoneze pentru momentul suveran și revelator, ridicat la rang primordial chiar și în economia prozelor lungi. Așadar, atipice ca romane și inclasabile în termenii speciilor narative clasice (roman, nuvelă, schiță), prozele lui Kawabata sunt mai exact acoperite de termenul „povestire“.

Kawabata a sperat, în copilărie, să devină pictor, dar primele sale povestiri au apărut încă în timpul liceului, și s-a hotărit să devină scriitor. În perioada studenției alături de Yokomitsu Riichi a fondat Bungei Jidai („Epoca artistică”), o revistă literară de orientare neo-impresionistă.

Recunoașterea sa publică a fost extrem de timpurie, datorată unui număr de scurte povestiri care l-au adus în centrul atenției, dar Dansatoarea din Izu (o poveste care explora erotismul dragostei tinere) în 1926 l-a făcut celebru.

Primul său roman, Țara zăpezilor, a fost început în 1934, și a fost publicat din 1935 până în 1937 în numerele revistei Bungei shunju, pentru ca 10 ani mai târziu să i se adauge un ultim capitol în ediția definitivă din 1948. Țara zăpezilor conține, de fapt, povestea de dragoste dintre un turist ocazional din Tokio și o geishă provincială dintr-o stațiune cu izvoare termale, undeva, în Alpii Japonezi. Imediat dupa publicarea romanului Kawabata Yasunari a devenit unul dintre cei mai faimoși prozatori japonezi, un clasic în viață, iar romanul a fost caracterizat de Edward G. Seidensticker drept "poate capodopera lui Kawabata ".

După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, succesul lui a continuat cu romane cum ar fi: O mie de cocori (o poveste de dragoste nefericită), Vuietul muntelui, Casa frumoaselor adormite, și Frumusețe și întristare (de asemenea un roman cu final trist).

Cartea pe care a prețuit-o cel mai mult a fost Maestrul de go (1951), care diferă foarte mult de celelalte romane. E o relatare pe jumatate fictivă a unui meci foarte important de go la care a asistat trimis fiind de ziarul Mainichi, pentru cititorii căruia a relatat meciul. Era ultima partidă din cariera marelui maestru Shūsai, partidă pe care a pierdut-o în fața unui rival mai tânăr, ca să moară apoi peste încă un an. Romanul este de fapt o alegorie, destul de transparentă, a înfrângerii suferite de Japonia în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Kawabata Yasunari a deținut funcția de președinte al P.E.N. clubului japonez și în această calitate a fost un veritabil ambasador și purtător de drapel al literaturii japoneze în spațiul vestic și al culturilor anglofone.

Volume publicate

    伊豆の踊り子 Izu no odoriko 1926 („Dansatoarea din Izu”)
    雪国 Yukiguni, 1935-1937, 1947 („Țara zăpezilor”)
    名人 Meijin, 1951-4 („Maestrul de go”)
    千羽鶴 Senbazuru, 1949-52 O mie de cocori
    山の音 Yama no oto, 1949-54 Vuietul muntelui
    古都 Kyoto, 1962 Kyoto, sau Tinerii îndrăgostiți din străvechiul oraș imperial
    (掌の小説) Romanul palmei deschise
    美しさと哀しみと Utsukushisa to kanashimi to, 1964 Frumusețe și întristare

Cărti de Yasunari Kawabata


Cum Cumpăr Cum plătesc Livrare
0 cărţi in coş
Total : 0 RON